Premii “Opera Omnia” și „Pictorul Anului”, la aniversarea „Anului 80 al Artelor Plastice Bucovinene”



Constantin Severin
Constantin Severin

Cu prilejul aniversării a opt decenii de la constituirea Societății Artiștilor și Amicilor Artelor Plastice din Bucovina, Consiliul Județean Suceava – prin Centrul Cultural „Bucovina” – va premia marți, la ora 14:00, la manifestarea organizată la Muzeul de Istorie cu ocazia acestui eveniment, patru artiști plastici care s-au remarcat în arta plastică suceveană.
Decernarea premiilor “Opera Omnia” și „Pictorul Anului” va avea loc odată cu vernisarea, în galeria de la etajul Muzeului de Istorie Suceava, a expozițiilor artiștilor plastici Constantin Severin (care expune 25 de lucrări de pictură din colecția personală și șapte lucrări din colecția Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților) și Radu Bercea (care prezintă 70 de lucrări de acuarelă, grafică și artă decorativă).
Lui Constantin Severin, care a creat un nou concept în arta contemporană – expresionismul arhetipal – și în filozofia culturii a teoretizat post-literatura, i se va conferi Premiul „Opera Omnia”, iar lui Radu Bercea, care la vârstă septuagenară desfășoară o activitate artistică neobosită, i se va acorda Premiul „Pictorul Anului”.