Studenții Facultății de Litere și Științe ale Comunicării de la Universitatea din Suceava au cumulat, la începutul lunii iunie, un palmares bogat de premii internaționale pentru creativitate literară.
Patru studenți ai Facultății de Litere și Științe ale Comunicării au participat cu creațiile lor individuale la Concursul „Haïkus – volet mondial 2017 – 2018”, lansat la Bruxelles și organizat de Asociația Profesorilor de Franceză din Flandra (Belgia neerlandofonă), în colaborare cu Federația Internațională a Profesorilor de Franceză (FIPF).
La secțiunea la care au participat, Mihaela Diaconescu (anul 2, specializarea Franceză-Spaniolă) a obținut Premiul I, Cătălina Pascaru (anul 2, specializarea Franceză-Engleză) – Premiul al III-lea, Andrei Pătrăucean (anul 3, specializarea Română-Franceză) – Mențiune I și Ana Maria Antonesei (anul 3, specializarea Română-Franceză) – Mențiune II. Poemul studentei Mihaela Diaconescu figurează, în egală măsură, în Top 10 – clasamentul general al celor cinci categorii de nivel, pe poziția a 5-a.
Haiku-urile premiate vor fi publicate sub formă de carte electronică (e-book) și puse la dispoziția publicului larg în septembrie, odată cu lansarea ediției 2018-2019 a acestui concurs mondial care va avea ca temă nouă „Pacea”.
Premiul II la un concurs din Montpellier
De asemenea, grupul format din studenții Ana Maria Antonesei, Mariana Galan (anul 3, specializarea Franceză-Italiană), Mihaela Gheras (anul 3, Specializarea Franceză-Engleză), Andrei Pătrăucean, Loredana Luca (anul 3, specializarea Franceză-Italiană), Mihaela Diaconescu, Erena-Ana Tanasi (anul 3, specializarea Română-Franceză) – a obținut Premiul al II-lea la Concursul Mondial de scriere creativă colectivă „Florilège-FIPF 2018”, organizat de Académie du livre din Montpellier.
Concursul a fost lansat la Kyoto, în Japonia, în octombrie 2017, având ca temă deschisă „Climatele…” în multiplele accepțiuni posibile legate de mediul înconjurător, școlar, psihologic, social, istoric etc.
Juriul a analizat cele 100 de creații din toată lumea înscrise în concurs. Grupul de studenți de la Facultatea de Litere și Științe ale Comunicării a optat pentru secțiunea nuvelă.
Specificitatea acestui concurs, lansat la nivel mondial, este dată de provocarea de a produce o creație literară originală ca rezultat al unei munci de echipă, fiecare text participant fiind însoțit de un chestionar explicativ al demersului pus în practică.
La Ceremonia de prezentare a palmaresului de la Montpellier, textele laureate au fost recitate de către poetul-slameur Capitaine Alexandre, urmând să fie publicate în volumul „Florilège des écrivains francophones en herbe 2019”.
Studenții au fost îndrumați de lector univ. dr. Elena-Camelia Biholaru, de la Departamentul de Limbi și Literaturi Străine al Facultății de Litere și Științe ale Comunicării.