Premii de 3,4 milioane de euro, puse în joc la tragerile loto din 30 și 31 decembrie



Loteria Română anunță, luni, că valoarea totală a premiilor puse în joc la tragerile din 30 și 31 decembrie este de 3,4 milioane de euro, cel mai mare câștig fiind de 200.000 de lei sau diferite obiecte, precum lozul câștigător al Auto Grand Prix – o limuzină Cadillac.
În 30 decembrie, vor avea loc extragerile pentru Loteria Norocului și utimele trageri Joker și Loto 5/40 din acest an, informează Loteria Română.
Participarea la Loteria Norocului se face pe baza biletelor necâștigătoare la jocul Noroc din luna decembrie. Marele premiu pus în joc pentru această loterie constă într-un autoturism de lux. Pe lângă acest premiu, Loteria Română mai oferă 41 de câștiguri a câte 4.400 de lei (fiecare câștig fiind compus dintr-o excursie pentru două persoane în Austria -Viena, plus numerar).
În 31 decembrie pentru jucătorii la Loto 6/49, Loteria Româna vine cu o premieră, organizând în aceeași zi două Trageri Speciale Loto 6/49, o tragere „principală” și una „suplimentară”. Astfel, cu același bilet, jucătorii la Loto 6/49 vor participa la ambele trageri de Anul Nou. Pentru tragerea „suplimentară” Loteria Română va suplimenta fondul de câștiguri al categoriei I cu suma de 500.000 de lei.
Cu ocazia Sărbătorilor de Iarnă, jucătorii și-au făcut un obicei din a cumpăra și dărui celor dragi lozuri. Loteria Română a vrut sa le dea o mână de ajutor în acest sens, acordând câte un loz gratuit fiecărui jucător care, în urma participării la jocurile loto din luna decembrie, acumulează pe taloanele speciale ale acestei campanii, cel puțin, cinci puncte. Mai multe puncte acumulate pe talon, mai multe lozuri, arată sursa citată.
„La lozurile Loteriei Române, câștigurile sunt deosebit de atractive și constau în bani, cel mai mare premiu pus în joc la un astfel de produs fiind în valoare de 200.000 lei sau în obiecte, cum este cazul lozului Auto Grand Prix pentru care premiul cap de afiș este o limuzină Cadillac”, precizează loteria.