Universitatea “Transilvania” din Brașov a găzduit, în perioada 8-9 mai 2014, a XI-a ediție a Colocviului Național Universitar de Literatura Română Contemporană, eveniment în cadrul căruia studenții Universității „Ștefan cel Mare” Suceava (USV), Facultatea de Litere și Științe ale Comunicării, s-au făcut remarcați.
Secțiunea studenților, din prima zi a colocviului, a adus față în față, într-o competiție națională intensă, studenți și masteranzi din cele 10 universități participante.
În această competiție, de la Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava s-au evidențiat lucrările elaborate de Andreea Șandru și Ioana Buhnilă, coordonate de asist. univ. dr. Oana Strugaru.
Lucrarea masterandei Andreea Șandru (în anul I la specializarea Literatura română în context european), axată pe opera lui Mircea Martin, a obținut premiul I, fiind apreciată de Mircea Martin însuși. Totodată, lucrarea Ioanei Buhnilă (în anul al III-lea, specializarea Română-Franceză) a fost recompensată cu o mențiune, lucrarea având în vedere opera lui Paul Cornea.
Potrivit reprezentanților USV, „studenții Facultății de Litere și Științe ale Comunicării au adus la Suceava două premii importante de la cea mai prestigioasă competiție națională dedicată statutului actual al literaturii și criticii literare”.
Aceștia au mai menționat că invitații speciali ai colocviului au fost istoricul literar și teoreticianul Paul Cornea și teoreticianul și criticul literar Mircea Martin, două nume de referință în critica literară contemporană.
Au fost prezenți la colocviu nume importante ale criticii literare contemporane, Andrei Terian, Alex Goldiș, Caius Dobrescu, Virgil Podoabă, Vasile Spiridon, Mircea A. Diaconu, George Neagoe, Christian Moraru etc., cercetători de renume internațional preocupați de statutul actual al disciplinei lor și de recunoașterea literaturii române în context internațional.