Premierul Grindeanu despre criza vaccinurilor: Am doi copii dar de fiecare dată am avut probleme. Este o situație care nu mai poate fi TOLERATĂ

Premierul Sorin Grindeanu a declarat, joi, că înainte de a gândi campanii de informare sau obligativități în legătură cu vaccinarea, autoritățile trebuie să se asigure acele vaccinuri există și sunt disponibile pe piață, în caz contrar se ajunge la o situație ridicolă, scrie Mediafax. De asemenea, el a spus că și-a vaccinat ambii copii, afirmând că respectă dreptul părinților de a decide dacă își vaccinează copiii, dar că unul nevaccinat nu-și riscă doar propria sănătate, ci și pe a celorlați copii din jurul său.”Înainte de a gândi campanii de informare sau obligativități în legătură cu vaccinarea, trebuie să ne asigurăm că acele vaccinuri există și sunt disponibile pe piață. Pentru că altfel, riscăm să ajungem într-o situație ridicolă în care impunem sancțiuni, dar nu avem stocuri! Sunt 100% hotărât să rezolv această problemă odată pentru totdeauna! Este o situație care nu mai poate fi tolerată sau acceptată. Este inadmisibil ca în România să existe an de an crize multiple din cauza lipsei repetate a vaccinurilor. Este inadmisibil pentru că această situație a adus suferință acelor familii ai căror copii au murit de rujeolă. Nu există nicio scuză pentru aceste drame. Sau pentru faptul că am ajuns să raportăm situații în care pe anumite tipuri de vaccinuri doar 1 din 2 copii mai este imunizat”, a declarat Sorin Grindeanu.

Recomandări

Criză acută de medicamente de bază pentru copii, bolnavii de inimă, epileptici, cei cu transplant, dar și lipsă de antibiotice

„Bătaie de joc pentru Suceava, cu vaccinurile. Numai în câteva județe din țară li s-au dat medicilor doar câte 10 vaccinuri pentru copii”

Peste 8.000 de copii suceveni imunizați incomplet sau deloc împotriva poliomielitei, tetanosului, hepatitei B și altor 3 boli grave