Declarație

Premierul Emil Boc a apreciat „lipiciul” lui Gheorghe Flutur la fondurile europene



Emil Boc: „Domnul președinte al Consiliului Județean a fost extrem de dinamic și pe procedura de atragere a fondurilor europene și pe turism”
Emil Boc: „Domnul președinte al Consiliului Județean a fost extrem de dinamic și pe procedura de atragere a fondurilor europene și pe turism”

Șeful Guvernului României, Emil Boc, a declarat, în cursul zilei de ieri, că administrația județeană suceveană este „pragmatică și performantă”, apreciind că președintele Consiliului Județean, Gheorghe Flutur, are „lipici” la atragerea de fonduri europene.
Afirmația a fost făcută în cadrul unei întâlniri pe care a avut-o cu administrația județeană și cu unii reprezentanți ai administrațiilor locale, la discuții fiind prezenți și Vasile Blaga – ministrul Administrației, Radu Berceanu – ministrul Transporturilor, Elena Udrea – ministrul Dezvoltării și turismului, Gabriel Sandu – ministrul Comunicațiilor și Daniel Funeriu – ministrul Educației.
La începutul întâlnirii, șeful administrației județene, Gheorghe Flutur, a prezentat o listă cu zece probleme care ar trebui rezolvate în județul Suceava, respectiv alocarea de fonduri pentru realizarea de lucrări în vederea combaterii inundațiilor, realocarea de fonduri în cadrul Programului Operațional Regional, în special pentru proiectele destinate orașelor mici, electrificarea cătunelor izolate, investiții în domeniul învățământului, promovarea de programe de dezvoltare locală, rezolvarea problemelor legate de SC Termica SA Suceava, modernizarea drumului european 85 de la Roman până la Siret, găsirea unor soluții pentru modernizarea Casei de Cultură, modificarea Codului silvic și inițierea unui program special în domeniul zootehniei, în vederea sprijinirii înființării de ferme.
Problemele semnalate de Flutur vor fi discutate în Guvern

La rândul său, premierul României a apreciat, în primul rând, numărul mare de proiecte cu finanțare europeană promovate în județul Suceava.
„Domnul președinte al Consiliului Județean a fost extrem de dinamic și pe procedura de atragere a fondurilor europene și pe turism. Guvernul nu are o prioritate mai mare decât aceea de a susține locurile de muncă ale românilor prin investiții și fonduri europene. Altă soluție nu există în momentul de față pentru a putea trece prin această perioadă dificilă”, a spus Boc.
El a arătat că toate problemele prezentate de Gheorghe Flutur vor fi analizate în Guvern. Premierul României a arătat că în ceea ce privește electrificarea cătunelor izolate, Guvernul și-a propus ca până la finalul mandatului să rezolve această problemă, din fondurile Ministerului Economiei, prin compania Electrica și cu sprijinul Ministerului Administrației și Internelor.
„Vrem să închidem această problemă a electrificării și să ne apucăm și noi, în România, de încheierea abecedarului civilizației, asfalt, bec și canalizare, pentru că ar cam fi cazul. Pe de alt parte, vreau să spun că realocările între programe cred că pot avea loc la un moment dat. Am făcut deja demersurile de a centraliza și a vedea unde sunt cele mai importante solicitări, astfel încât ele să meargă mai departe”, a declarat Emil Boc. El a precizat că propunerea lui Gheorghe Flutur care vizează domeniul zootehniei „este provocatoare” și va fi luată în discuție de Guvern.



Recomandări

Deputatul AUR de Suceava Petru Negrea are interdicție de intrare în Ucraina și spune că a fost tratat umilitor la granița cu țara vecină

Deputatul Petru Negrea: „Trebuie să construim o Românie în care persoanele cu dizabilități beneficiază de servicii reale și de tratament corect”
Deputatul Petru Negrea: „Trebuie să construim o Românie în care persoanele cu dizabilități beneficiază de servicii reale și de tratament corect”

Proprietarii a 12 apartamente din blocul afectat de explozia de acum mai bine de trei ani din Burdujeni i-au mulțumit lui Gheorghe Șoldan pentru sprijinul financiar primit din partea acestuia

Construirea variantei ocolitoare a orașului Gura Humorului a fost scoasă la licitație de Consiliul Județean

Construirea variantei ocolitoare a orașului Gura Humorului a fost scoasă la licitație de Consiliul Județean
Construirea variantei ocolitoare a orașului Gura Humorului a fost scoasă la licitație de Consiliul Județean