Premierul Cioloș îl va demite pe Adrian Sanda, șeful Secretariatului de Stat pentru revoluționari, ridicat miercuri de procurori în dosarul indemnizațiilor



Premierul Dacian Cioloș a luat decizia, miercuri, de a-l demite din funcție pe Adrian Sanda, secretarul de stat al Secretariatului de Stat pentru Revoluționari, care a fost ridicat de procurori în dosarul care vizează acordarea ilegală de titluri de revoluționari, potrivit unor surse din Executiv, scrie Mediafax.La sediul Secretariatului de Stat pentru Revoluționari au avut loc și percheziții, potrivit surselor citate. 21 de percheziții domiciliare au avut loc în total în acest dosar în care mai multe persoane sunt acuzate de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, trafic de influență, cumpărare de influență și fals în înscrisuri sub semnătură privată. Verificările au fost efectuate de către polițiștii Direcției de Investigații Criminale, cei ai Direcției de Poliție a Municipiului București, cei din Ilfov, Brașov, Bistrița-Năsăud, Caraș Severin și Vrancea.



Recomandări

Fostul secretar de stat Adrian Sanda, trimis în judecată în dosarul certificatelor de revoluționar false

Un copil de doar 5 ani, „luptător“ la Revoluție, descoperit de Corpul de control al premierului la Secretariatul de Stat pentru revoluționari

Șeful Secretariatului de Stat pentru Revoluționari, Adrian Sanda, ridicat de procurori

Premierul Cioloș renunță la neutralitatea politică și participă miercuri la Consiliul Național al PNL, iar duminică la miting

Fostul secretar de stat din Ministerul Finanțelor, Gabriel Biriș: Guvernul a luat cu japca bani pentru scăderea TVA, înainte de alegeri/ Premierul Dacian Cioloș: A pus în dezbatere Codul Fiscal, în ciuda opoziției mele. I-am cerut să plece

Copreședintele PNL, Alina Gorghiu: În locul premierului îl demiteam pe Biriș de ieri