Guvernul a sesizat din nou CCR privind legea pensiilor aleșilor locali după ce Parlamentul a adoptat-o deși fusese declarată neconstituțională, a anunțat premierul Dacian Cioloș luni la postul public de radio, citat de Mediafax.
El a subliniat că din textul adoptat de parlamentari nu reiese clar cum ar urma să fie finanțate aceste pensii care nu respectă principiul contributivității.
Cioloș a arătat că a cerut judecătorilor CCR să clarifice dacă elementele menținute în lege sunt constituționale.
„Am decis să trimitem din nou acest proiect de lege la Curtea Constituțională. Chiar astăzi (luni-n.r.) am semnat acest document pentru că în continuare din lege nu reiese clar cum ar urma să fie finanțate aceste pensii sau indemnizații speciale. Ele, așa cum e prevăzută legea, ar urma să impacteze bugetul de stat pentru că și bugetele locale, mare parte, sunt alimentate tot din bugetul de stat, și pe de altă parte nu se respectă principiul contributivității, legea și astea ar urma să se aplice retroactiv, deci am cerut din nou Curții Constituționale să clarifice dacă aceste elemente care în continuare sunt menținute în lege sunt constituționale”, a spus premierul.





