Infrastructură

Premierul Ciolacu a anunțat de la Baia că, foarte curând, Moldova va avea o autostradă care va ajunge la Suceava

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat de la Baia că autostrada A7 va ajunge până la Suceava

Prezent joi la Baia, premierul României, Marcel Ciolacu, a anunțat că, foarte curând, Moldova va avea o autostradă, care va ajunge până la Suceava. Prim-ministrul a ajuns la Baia fără să fi anunțat acest lucru în prealabil în programul său oficial și s-a amestecat printre locuitorii comunei, care participau la manifestările evenimentului ”Baia, file de istorie”.
După ce a fost întâmpinat de primarul din Baia, Maria Tomescu și de parlamentarii PSD de Suceava și a dat mâna cu localnicii, Marcel Ciolacu a avut parte de un scurt moment muzical oferit de interpretul Aurel Tamaș, care i-a cântat un scurt fragment din melodia ”Țara mea și mândra mea”. Apoi, premierul le-a vorbit celor prezenți și le-a spus că pentru orice român este o onoare să ajungă la Baia, prima capitală a Moldovei.
”Pentru orice român e o onoare să fie în prima capitală a Moldovei. Și mă bucur că aici găsesc o atmosferă atât de destinsă, într-o perioadă nu foarte ușoară, dar într-o perioadă cu cea mai mare dezvoltare a României. Eu un singur lucru promit, că foarte curând Moldova va avea autostradă. Toate investițiile vor continua, iar autostrada trebuie să ajungă până la domnul Stan la Suceava (n.r. Ioan Stan, președintele PSD Suceava)”, a spus Marcel Ciolacu.

Premierul Ciolacu a anunțat de la Baia că, foarte curând, Moldova va avea o autostradă care va ajunge la Suceava
Premierul Ciolacu a anunțat de la Baia că, foarte curând, Moldova va avea o autostradă care va ajunge la Suceava

Acesta i-a oferit apoi cuvântul președintelui ales al Consiliului Județean Suceava, deputatul PSD Gheorghe Șoldan, care a ținut să-i mulțumească premierului pentru sprijinul total acordat pentru ca autostrada A7 să ajungă până la Suceava și Siret.
„Vă mulțumim că sunteți astăzi printre noi la Baia, o comună în plină dezvoltare, cu o doamnă primar extraordinar, printre alți primari din zona Fălticeni și din județul Suceava, din Bucovina. Vă mulțumim că reiterați încă o dată importanța județului Suceava pentru cei de la București, pentru ajutorul și sprijinul pe care ni-l acordați și pentru că ne ajutați ca autostrada să ajungă până la Siret. Și asta pentru că adevărata unire cu regiunile istorice înseamnă infrastructura. Iar infrastructură înseamnă dezvoltare”, a spus Șoldan.

Premierul Ciolacu a anunțat de la Baia că, foarte curând, Moldova va avea o autostradă care va ajunge la Suceava
Premierul Ciolacu a anunțat de la Baia că, foarte curând, Moldova va avea o autostradă care va ajunge la Suceava

La rândul său, liderul PSD Suceava, Ioan Stan, i-a transmis premierului că în Baia și în județ sunt deschise foarte multe șantiere pentru investiții necesare dezvoltării localităților și că este convins că Marcel Ciolacu va continua să acorde sprijin județului.
Ulterior, premierul a vizitat Mănăstirea ”Adormirea Maicii Domnului” din Baia, ctitorie a domnitorului Petru Rareș, din 1532. La intrarea în curtea lăcașului de cult a fost întâmpinat de o familie care tocmai își creștina copilul.
În interiorul bisericii, primarul comunei, Maria Tomescu, și preoții din Baia i-au explicat premierului eforturile făcute de-a lungul timpului pentru consolidarea bisericii, care a avut parte de lucrări în exterior și are mare nevoie de restaurarea picturii interioare.
Marcel Ciolacu a promis sprijin pentru această lucrare și că se va implica în proiectul pentru renovarea interioară a bisericii.

Marcel Ciolacu a dat asigurări că va sprijini un proiect pentru restaurarea interioară a bisericii ctitorite de Petru Rareș din comuna Baia

Recomandări

Gheorghe Șoldan dă asigurări că sucevenii vor circula pe autostrada A7 de la Suceava la București până la finalul anului 2028

Primăria Cajvana a pregătit de „Zilele orașului” o paradă a portului popular, spectacole de excepție și premierea elevilor și sportivilor

Pe 12 și 13 iulie, în orașul Cajvana va avea loc o nouă ediție a festivalului „Din stejar, stejar răsare”