Premierul bulgar Boiko Borisov confirmă: Canada a trimis Bulgariei și României notificări privind eliminarea vizelor din decembrie 2017



Canada a acceptat eliminarea vizelor de călătorie pentru cetățenii bulgari începând din decembrie 2017, afirmă premierul Boiko Borisov, precizând că atât Sofia, cât și Bucureștiul au primit notificări scrise despre această decizie, relatează presa de la Sofia, informează Mediafax.”Împreună cu președintele României, am primit confirmarea scrisă că până în decembrie 2017 regimul vizelor va fi eliminat pentru toți cetățenii bulgari. În acest context, eu și președintele României am decis să susținem semnarea Acordului CETA”, a declarat Borisov, conform unui mesaj postat pe site-ul Consiliului European.România și Bulgaria au condiționat semnarea Acordului Complet Economic și Comercial UE-Canada (CETA) de eliminarea vizelor de călătorie.



Recomandări

Românii cu vize SUA pot călători în Canada doar în baza unei autorizații electronice, de la 1 mai

Președintele CE anunță că „propunerea” de eliminare a vizelor pentru români se va concretiza doar prin semnarea CETA, dar speră ca problemele să fie depășite

Vizele pentru Canada, eliminate de anul viitor. Klaus Iohannis anunță că s-a ajuns la un acord: Ne retragem rezerva pe care am declarat-o față de CETA

Cioloș despre vizele pentru Canada: Vom vedea progrese și chiar decizii până la sfârșitul mandatului