Premierea lucrărilor de la atelierele „Din secretele maeștrilor – lumină și culoare”, la Muzeul de Istorie

Premierea lucrărilor de la atelierele "Din secretele maeștrilor – lumină și culoare", la Muzeul de Istorie

Muzeul Bucovinei invită sucevenii și nu numai sâmbătă, 28 septembrie 2019, ora 1100, la Muzeul de Istorie, unde va avea loc festivitatea de premiere a celor mai bune lucrări realizate în cadrul Atelierelor de artă pentru copii „Din secretele maeștrilor – lumină și culoare”, ediția a VIII-a.
Lucrările au fost evaluate de către un juriu format din profesori de specialitate și reprezentanți ai Muzeului Bucovinei, care au hotărât acordarea a 18 premii, 27 mențiuni și peste 50 de diplome de participare. Diplomele căștigătorilor vor fi însoțite de un premiu în materiale de pictură și desen.
La finalul festivității vor fi restituite copiilor participanți lucrările realizate în cadrul atelierelor.

Recomandări

„Atelierul de pictură icoană în manieră bizantină”, adresat publicului adult, la Muzeul de Istorie Suceava

Ateliere ocupaționale dedicate zilei de 8 Martie, organizate pentru copii de Complexul de Servicii Multifuncționale Gura Humorului

Elevii pot să descopere blazoanele nobililor bucovineni și semnificația lor ascunsă în cadrul unui atelier creativ, la Muzeul de Istorie