O echipă de cercetători americani a reușit, în premieră, să producă două linii de celule sușă embrionare pornind de la embrioni de macaci clonați, tehnica putând fi utilizată pentru producerea de celule sușă embrionare umane necesare pentru tratarea diverselor leziuni, informează The Independent.
Echipa cercetătorului de origine rusă Shoukhrat Mitalipov, de la Health and Science University din Oregon, a produs liniile de celule sușă după o metodă similară celei utilizate pentru clonarea oii „Dolly”.
Este o premieră pentru specia primatelor, iar tehnica poate fi utilizată și în cazul oamenilor pentru producerea celulelor sușă care să repare țesuturile lezate, potrivit The Independent.
Cercetătorii americani au creat aproximativ zece embrioni clonați pornind de la o maimuță macac în vârstă de 10 ani, utilizând o nouă tehnică ce previne distrugerea celulelor ovulelor.
Cercetătorii spun că au prelevat celule sușă de la câțiva embrioni și le-au cultivat într-un tub de testare, acestea dezvoltându-se în celule ale sistemului nervos și cardiace.
Sir John Gurdon, de la Universitatea Cambridge, primul cercetător care a clonat un animal – mormoloci, în anii ’60 -, a declarat că cercetătorii de la Centrul național de cercetare a primatelor din Oregon au realizat „un lucru minunat”, care poate furniza baza pentru clonarea de embrioni umani.
Robin Lovell-Badge, specialist în celule sușă la Institutul național pentru cercetări medicale din Mill Hill, lângă Londra, a spus: „Deși rezultatele nu au fost publicate încă, descoperirea este potențial semnificativă, pentru că până recent s-a crezut că în cazul primatelor procesul de clonare este dificil”.
Echipa de cercetători americani a experimentat implantând aproximativ 100 de embrioni clonați de macaci în uterul a 50 de femele surogat, dar nici una nu a reușit să nască pui vii.
Clonarea constă în înlocuirea nucleului unui ovul cu nucleul purtător de ADN al unei celule prelevată de la animalul care trebuie clonat. Ovulul obținut este apoi implantat în uterul unui animal.
Rezultatele experimentelor au fost publicate, ieri, de revista Nature.