Victor Rebengiuc, unul dintre cei mai cunoscuți actori români, urcă pe scena Sălii Palatului din Capitală, pe 7 septembrie, alături de Corul și Orchestra Filarmonicii „George Enescu” pentru a debuta ca narator în cantata „Gurre-Lieder”, de Arnold Schönberg.
Potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX, este pentru prima dată când publicul din România poate asculta „Gurre-Lieder”, într-o interpretare spectaculoasă.
Festivalul Enescu aduce împreună pe scena Sălii Palatului artiști români – actorul Victor Rebengiuc, Corul și Orchestra Filarmonicii „George Enescu” – și pe unii dintre cei mai importanți soliști internaționali ai momentului – Nikolai Schukoff, Violeta Urmana, Janina Baechle, Thomas Meyer.
Aceștia vor evolua sub bagheta dirijorului francez Betrand de Billy, care conduce Orchestra Simfonică Radio Viena și face parte din board-ul Academiei Europene de Teatru Muzical. Dirijorul Corului va fi românul Iosif Ion Prunner, căruia, în 1997, Cristian Mandeal i-a încredințat conducerea Corului Filarmonicii.
Victor Rebengiuc își va folosi vocea inconfundabilă în postura de narator, pentru a spune povestea unei legături primejdioase: iubirea damnată dintre regele danez Waldemar și amanta sa, Tove – ucisă, în cele din urmă, de regină.
Arnold Schönberg a compus „Gurre-Lieder” pornind de la varianta tradusă în limba germană a poemului danez omonim, de Jens Peter Jacobsen. Se spune că personajele au la bază conducători reali din Danemarca anilor 1500, chiar dacă povestea celor doi amanți a intrat în legendă, devenind unul dintre miturile-marcă ale Danemarcei, alături de „Cântecul Nibelungilor”.
Spectacolul va avea lor pe 7 septembrie, de la ora 19.30, la Sala Mare a Palatului, iar publicul încă mai poate achiziționa bilete pentru accest eveniment.
Tot în seara de 7 septembrie, de la ora 22.30, în cadrul seriei „Concertele de la Miezul Nopții”, publicul va putea asculta la Ateneul Român concertul Ansamblului La Venexiana, care a impus un nou stil în interpretarea muzicii vechi italiene. Dirijat de Claudio Cavina, unul dintre cei mai marcanți contratenori italieni ai generației sale, ansamblul va oferi publicului un adevărat regal: „L’Orfeu”, de Monteverdi.
În linia Festivalului „George Enescu”, al cărui pariu este să aducă împreună, pe aceeași scenă, cu fiecare ediție, cei mai renumiți muzicieni străini și români, ansamblului i se va alătura Corul de cameră „Preludiu” al Centrului Național de Artă „Tinerimea Română”, dirijat de Voicu Enăchescu. În rolul lui Orfeu este distribuit baritonul italian Furio Zanasi. Concertul va putea fi ascultat doar live, în sala Ateneului Român, acesta nefiind nici filmat, nici transmis live prin internet. Publicul poate găsi încă bilete și pentru acest spectacol.
În „Seria Muzica Secolului XXI”, publicul se poate bucura, de-a lungul întregii zile de 7 septembrie, de mai multe workshop-uri de specialitate și concerte cu intrarea liberă. Astfel, de la ora 10.00, la Univeristatea Națională de Muzică București, în Sala „Dinu Lipatti”, germanul Jörg Widmann, unul dintre cei mai bine cotați compozitori și clarintiști ai momentului – Garnegie Hall din New York i-a dedicat un ciclu întreg de interpretări ale compozițiilor proprii – va susține o conferință pe tema „Reflecții asupra muzicii trecutului și a prezentului”.
De la ora 11.00, European Contemporary Orchestra va interpreta la Sala Mică a Palatului lucrări de Adrian Iorgulescu și François Narboni. Iar de la ora 12.00, Studioul de Operă și Multimedia al Universității Naționale din București găzduiește recitalul Bianca și Remus Manoleanu.
Compozitorul și dirijorul german Peter Ruzicka, fan al lui Paul Celan și George Enescu, care a și înregistrat primul CD internațional cu Simfonia a V-a, neterminată, a compozitorului român va ține un seminar despre compoziție, tot pe 7 septembrie, de la ora 15.30. Iar de la ora 17.00, la Ateneul Român, „Tammuz” Quartet, alături de pianistul Oliver Triendl vor interpreta Cvartetul pentru pian Nr.2 în Re minor, op.30, de George Enescu.
Festivalul „George Enescu” se va desfășura între 1 și 28 septembrie, în București și în mai multe orașe din țară. Festivalul aduce pe scenele românești unii dintre cei mai mari artiști ai momentului, de la pianistul și dirijorul Daniel Barenboim la pianista fenomen Yuja Wang, alături de orchestre de top, cap de afiș oriunde în lume – Staatskapelle Berlin, Royal Concertgebouw Orchestra, Pittsburgh Symphony Orchestra.