Probe video și martori

Premieră în Suceava: un tânăr teribilist care făcea curse cu motocicleta, reținut în baza imaginilor video

Premieră în Suceava: un tânăr teribilist care făcea curse cu motocicleta, reținut în baza imaginilor video. Sursa Foto GettyImages
Premieră în Suceava: un tânăr teribilist care făcea curse cu motocicleta, reținut în baza imaginilor video. Sursa Foto GettyImages

Polițiștii de la Secția Rurală Vama au acționat față de un tânăr în vârstă de 24 de ani, din Vatra Moldoviței, după ce au fost sesizați că acesta se deplasează repetat cu motocicleta pe drumurile publice din comună, fără a avea permis de conducere și conducând în mod agresiv, cu deranjarea celor din jur.
După verificări, polițiștii Secției 14 Poliție Rurală Vama s-au sesizat din oficiu pentru comiterea infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără permis de conducere.
După vizionarea unor imagini captate de pe sistemele de supraveghere video și prin audierea de martori, polițiștii au adunat probe suficiente care au demonstrat că în cel puțin două zile tânărul a condus de mai multe ori o motocicletă Honda pe drumurile publice, deși nu are permis de conducere.
În cadrul dosarului penal au fost continuate activitățile investigativ operative și de cercetare, fiind identificată motocicleta folosită la comiterea faptei, care a fost confiscată.
Imaginile video au arătat că motocicleta nu avea montată plăcuța cu numărul de înmatriculare pentru a nu putea fi identificată în traficul rutier.
În urma probatoriului administrat, luni, 8 iulie, polițiștii Secției 14 Poliție Rurală Vama au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de tânărul în vârstă de 24 de ani, pentru comiterea infracțiunii de „conducere a unui vehicul fără permis de conducere”.
Având în vedere și antecedentele suspectului (condamnare anterioară pentru infracțiuni rutiere), pe numele tânărului în vârstă de 24 de ani a fost emisă ordonanță de reținere pentru 24 de ore în arest.
Din informațiile noastre, este primul caz în care se ajunge la dosar penal și o reținere în arest doar în baza unor imagini de pe camere de supraveghere, fără prinderea efectivă în trafic a suspectului de către un echipaj de poliție.

Recomandări

Băut și fără permis de conducere, a fost reținut după ce a depășit pe linie continuă mașinile de pompieri venite la accidentul prietenului său

Beat și fără permis, a depășit pe linia continuă, în timp ce gonea spre accidentul în care fusese implicat prietenul său, și el băut

A încercat să facă schimb cu soția la volan după ce au fost urmăriți de polițiști. Nici unul dintre ei nu avea permis

A încercat să facă schimb cu soția la volan după ce au fost urmăriți de polițiști
A încercat să facă schimb cu soția la volan după ce au fost urmăriți de polițiști