Premieră în spațiul românesc

Drept să spun, mă așteptam la un mai vibrant răsunet românesc al „Dicționarului Enciclopedic Mihai Eminescu” datorat acad. Mihai Cimpoi. Adevărat, cartea a fost publicată la Editura „Gunivas” din Chișinău – cum ar veni, în altă țară, ceea ce ar presupune din start un acces mai dificil pentru cititorii interesați din România. Aparent așa-i, numai că, prin strădania autorului, care și-a lansat neobosit cartea pretutindeni, de la Suceava la Alba Iulia, de la Iași la Turnu Severin (și cu precădere la marile târguri de carte, începând cu Gaudeamus 2012, deși încă nu se tipărise ediția definitivă), vestea apariției lucrării unice în spațiul spiritual românesc n-a încetat să se răspândească, să intereseze și să trezească ecouri însoțitoare ale fireștilor solicitări de achiziționare. Drept pentru care au apărut adrese de internet ce ofereau „Dicționarul” și pare-se că, ici-colo, au fost și librării care l-au oferit. N-avem, din păcate, un sistem național de difuzare a cărții, pentru înființarea căruia ar pleda cât se poate de convingător chiar „Dicționarul Enciclopedic Eminescu”, o carte ce s-ar cuveni să onoreze vitrina oricărei librării „de la Nistru pân-la Tisa”.
Și fiindcă am amintit de Gaudeamus 2012: lansarea dicționarului a fost onorată de cuvântul rostit de fostul președinte Emil Constantinescu. Reputatul politician a ținut să aducă un respectuos omagiu scriitorului ca instituție națională și „Președintelui Eminescu” (formula o datorăm lui Marin Sorescu), exponent de geniu al unei spiritualități demne de stima veacului. Lecție politică: una spui, alta faci: președintele Constantinescu este cel care s-a grăbit să-i decoreze cu Medalia Eminescu… taman pe detractorii ce-l declarau pe poet (în „Dilema”) nul și neavenit! Sigur, un președinte semnează liste – ceea ce nu-l exonerează de răspundere pentru comiterea gestului în sine, care s-a adăugat cortegiului de agresiuni ce l-au determinat pe același Sorescu să afirme, premonitoriu, că Eminescu trebuie apărat înainte de toate… de români!
Revenind la dicționarul lui Mihai Cimpoi, op monumental, de aproape 600 de pagini extrem de dense: a fost elaborat sub egida Institutului de Filologie al Academiei de Științe a Moldovei și de cercetători ai Centrului Academic Internațional „Eminescu” din Chișinău. Și cum nimeni nu poate prezenta o carte mai bine decât autorul însuși, iată un fragment din cuvântul lui Mihai Cimpoi la festivitățile de la Botoșani: „Lucrarea conține 1.000 de pagini (n.n.: de manuscris) în care prezint publicistica, poezia, dramaturgia, proza, un portret-sinteză, o analiză a poetului Eminescu sub aspect tipologic, dat fiind că poetul aparține atât clasicismului, cât și romantismului, barocului și simbolismului; apoi, despre receptarea națională și universală, urmată de o prezentare a tuturor eminescologilor din lume care au scris lucrări fundamentale (respectiv, 108) și de o listă a personalităților care i-au marcat lui Eminescu formația intelectuală. Dicționarul îl mai prezintă pe Eminescu în traduceri, filatelie, numismatică, artele plastice, în muzică”. Sunt analizate „cele 1.400 de articole de publicistică și cele 16.000 de pagini care constituie caietele facsimilate și, 38, editate. Este o premieră în spațiul românesc (…) și amintesc că în lume există un singur dicționar de autor: cel consacrat lui Shakespeare și editat în SUA.”
O uimitoare capacitate de sinteză, întemeiată pe lecturi „cu creionul în mână” întinse pe durata mai multor decenii, oferă nu numai apropierea de ceea ce numim exhaustiv în cercetare, ci și garanția unei viziuni echilibrate, ferită de acute polemice – deși simțim că, uneori, în pofida impunerii unui sever „sine ira et studio”, tentația ripostei există și-i programatic reprimată. Fiecare dintre cele nouă capitole aduce sinteza unei teme, la care se adaugă bibliografia fastidioasă și indicele de nume așijderea: o carte temeinică, pe care Eugen Simion o consideră „proiect important”: „Intelectualul român lucrează, de regulă, cu fragmente, se pregătește cu mare agitație pentru cursa de o sută de metri și, de multe ori, se plictisește înainte de a începe. Rareori se aventurează în cursele de fond, acelea cer tărie de caracter, răbdare, antrenament feroce și, evident, vocația marilor construcții.”
E-o carte (ce încununează o operă) demnă de orice mare premiu național ori internațional, de la cel al Academiei Române la cel al Academiei Suediei. Nobel, adică.