Reprezentanții Guvernului și cei ai BNR pleacă săptămâna viitoare la Bruxelles pentru următoarea evaluare a acordului cu FMI, CE și Banca Mondială, discuțiile având loc în premieră în afara țării și fără participarea Președinției, a partidelor politice sau a sindicatelor, potrivit programului, informează Mediafax.”Decizia a fost legată de contextul intern al campaniei electorale, ambele părți înțelegând ca discuțiile să nu fie folosite în scopuri politice, fiind mai degrabă discuții tehnice. FMI are ca regulă să nu se implice în politicile interne pe perioada campaniilor electorale, dar era necesar ca această misiune de evaluare să aibă loc”, au declarat pentru MEDIAFAX surse guvernamentale.Spre deosebire de misiunile de la București, care se întindeau pe o perioadă între zece zile și două săptămâni, negocierile de la Bruxelles vor fi foarte concentrate, pe parcursul a patru zile, începând de marți, 16 septembrie, și până vineri, 19 septembrie.Delegația FMI va fi condusă de Andrea Schaechter, cea a CE de către Istvan Szekely, iar delegația Băncii Mondiale de Elisabetta Capanelli, directorul de țară pentru România și Ungaria.

