Poliția de Frontieră

„Premiat” cu dosar penal



Un bărbat din Șcheia a fost depistat băut la volan de polițiștii de frontieră și „premiat” cu dosar penal. La miezul nopții de sâmbătă spre duminică, un echipaj din cadrul Sectorului de Poliție de Frontieră Vicov a oprit pentru control, în apropierea frontierei de stat, un autoturism marca Volkswagen Golf, condus de Florin C., în vârstă de 35 de ani, din comuna Șcheia. Potrivit celor afirmate de purtătorul de cuvânt de la Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră Suceava, comisar Ilie Poroch-Serițan, fiind întrebat despre motivul pentru care se afla la acea oră în zona de frontieră, bărbatul a declarat că vine din comuna Marginea și că intenționa să se deplaseze la domiciliu, însă s-a rătăcit. Deoarece prezenta un miros pregnant de halenă alcoolică, acesta a fost condus la Poliția Municipiului Rădăuți, unde a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentrației de 0,77 mg/l alcool pur în aerul expirat, a mai arătat Poroch-Serițan. În aceste condiții, conducătorului auto i s-au întocmit acte premergătoare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană aflată sub influență băuturilor alcoolice. Purtătorul de cuvânt de la Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră Suceava a mai arătat că pe parcursul săptămânii trecute au fost descoperite și reținute în vederea confiscării 15.065 de pachete de țigări, în valoare de 81.079 lei, și 7,68 mc de material lemnos în valoare de 1.920 lei.