Ce-mi vine să râd de filmările astea de la nunți, când totul este imortalizat pe bandă video, de la nașul care își uită ochiul în decolteul miresei și de la soacra mare care se balansează la tango precum Titanicul înainte de a se scufunda, până la ceasul festivelor indigestii, când organele înșiruite pe digestia nuntașilor cunosc agitația specifică instrumentelor de jazz! Fără îndoială, casetele video de la nunți vor oferi secolelor viitoare mărturii istorice inestimabile, și parcă-i văd pe arheologi culegându-le din săpăturile lor științifice, cu mâinile tremurând de emoțiunea descoperirii.
Nedumerirea mea e de altă natură: când vine, căci mai mereu vine, vremea divorțului, și cei doi stâlpi ai cășii de piatră se izbesc precum chiorii unul de altul în sălile de tribunal, cui încredințează judecătorul, la partaj, caseta video de la nuntă? Ex-mirelui? Ex-miresei? Sau, poate, ex-nașului?
Mă rog. Acum câteva zile, aflându-mă într-o vizită la niște amici, m-am trezit zgâindu-mă și eu la o astfel de casetă, realizată recent. La un moment dat, printre dansatorii nuntași, am zărit o făptură ce se mișca domol, cu pași de dulap însărcinat. De etajul superior al dulapului, atârna trupul unei femei frumoase, care sorbea dulapul ocular și ORL (pe nas, pe gât și pe urechi). Dulapul îi vorbea continuu femeii, iar ea îl savura cu toate simțurile, topită până la curgere. În mod cert, pe peliculă, fusese prins un preludiu în toată regula. Absolut din întâmplare, silueta dulăpoasă aparținea unui senator, provenit din nu importă ce partid politic.
Fiindcă mi se păreau citețe pe fața femeii literele de aur ale Iubirii, inima mi s-a făcut steag și a început să fluture. Curios cum sunt, pentru a capta câteva șoapte îndrăgostite ale senatorului, am ciulit la maxim urechile. Și, așa cum deseori mi se întâmplă, steagul – în care mi se transformase inima – s-a blegit la loc.
Căci senatorul cât dulapul nu-i transmitea femeii nicio șoaptă îndrăgostită, cum crezuse rumegătorul romantic din mine. El o preludia cu șoapte electorale, susurându-i bazaconii despre progresul economic național, ce bate la ușă, și în genere despre cât de bine se va trăi de mâine în România. Iar ea îl asculta, răstignită de admirație, toantă ca o alegătoare rurală.
Oare peste milenii, când arheologii vor descoperi caseta video și o vor viziona cu interes științific, ce vor gândi despre noi, oamenii acestor timpuri?
