PRELIPCE. În 4 martie 1652, se împart moșiile răposatului Gavrilaș Mateiaș între copii lui, Ieremie, Ileana comisoia și Alexandra vorniceasa. „Partea jupânesei Alexandra visterniceasa a fost… satul Prelipce”.
În 30 august 1725, Mihai Racoviță Vodă întărește lui Gligoraș Păunel moșiile pe care le avea în acest nord de țară, inclusiv „câteva părți din moșia Prilipce”.
În 20 aprilie 1740, Grigori Ghica Vodă trimitea pe Șerban Flondor medelnicer și pe postelnicul Iuon Stârcea de Tărnauca „să meargă la câteva moșii din ținutul Cernăuți ale lui Ion Niculcea viv vel vornic, anume la Chiseleu, Valeva și Prilipcea, și, strângând oameni buni, megieși și răzeși de prin prejur, să cerceteze cu deamăruntul dresele ce vor arăta și, pe mărturiile oamenilor buni, cu toată dreptatea să judece”.
După anul 1750, antreprenorul german Rudolf von Dettykier, care dorise să ridice o fabrică de postav în Polonia, s-a înțeles cu proprietarul satului Prelipce, Manolache, pentru luarea în arendă a unei părți din moșie, pentru înființarea unei colonii germane, Philippe, cu meseriași aduși din Elbind, din Prusia Orientală și din Breslau.
Coloniștii germani, sprijiniți de Dettykier, au ridicat, în 1760, o biserică, o casă pentru șeful coloniei, care urma să se cheme căpitan, și casele necesare lor. Primul căpitan al coloniei germane din Prelipce a fost Daniel Cristiani, iar primul pastor a fost Feege din Konigsberg, al doilea fiind Johan Iakob Scheidemantel din Saxonia-Coburg-Gotha. Primul director al școlii nemțești a fost Schultz.
Din păcate, Dettykier avea să moară în 1766, iar colonia germană s-a risipit, în sat rămânând doar patru familii nemțești, celelalte migrând în Polonia și în Rusia.
Recensământul lui Rumeanțev[1], din 1772-1773, înregistrează la Prilipcea, moșie a lui Iordachi sin lui Manoli din Botoșani, „69 – toată suma caselor”, însemnând 2 popi, Mihai și Timoftei, 1 dascăl, Ștefan, 1 jidov, Isacu, 13 case pustii și 52 birnici, și anume: Ștefan Dunuțe, Andronic Hifivski, Dumitru Sonicu, Andrii ungurian, Ivan Ciuru văcar, Ivan Mocoșul, Sămen Labaciu, Ștefan Micolai, Ivan Labaciu, Vasili Potoceuschi, Ivan Guraliuc, Andrei Holiac, Roman Tihoncian, Ivan Albul, Hrihor Zbihlei, Ignat Pejco, Iacob zet IRIMIE, Erema Cozaciuc, Curilo Țâbulca, Hrihor Bocan, Hrihor nepot lui Butuc, Andrei Rubca, Vasili Butuc, Ivan zet Borusiu, Ivan sin Borusiu, Andrei zet Borus, Demian Hubinschii, Costantin sin Donuțe, Ivan vătăman, Ivan Dubcovețchi, Hrihor Bozulevschi, Ivan Dubcovețchi, Timco Hubețchi, Andrei ciobotar, Petre Zbihlii, Ivan Râbacu, Toma Fedicu, Sămen brat dascălul, Vasile Sidorac, Dănilă Sidorac, Ivan Loșac, Gavril Voitic, Matei Boiko, Hrihor Soroșchi, Ivan Starco, Vasili Rubca, Dănilă a vornicului, Petre Licavoțschi, Ivan Belschii, Dănilă Murusac, Ivan Samoniș și Andrei Cușniriu.
Cătunul Luca, „moșie Prilipcii”, avea 12 „toată suma caselor”, însemnând 1 văduvă, Fedoroaii, 4 nemți, Voine, Feriș, Brahun și Veizel, și 7 birnici, adică: Vasili Pohvala, Vasili Cozaciuc, Ivan Babiiciuc, Ștefan Cobiiciuc, Semen Cernatinschi, Fedor Puțuluic și Vasili Solanca.
În iulie 1803, postelnicul Costachi Manole arenda, pe 8 ani, jumătate din moșia Prilipce lui Christof Negruș, cealaltă jumătate vânzând-o, cu tot cu sătenii din Prilipce și Luca (6 oameni pentru paza a două bucăți de pădure), lui Cărste. Printre iobagii moșiei arendate se aflau Zacrițic, Nicolai Popovici și Halirevici.
În 12 martie 1809, Divanul Domnesc al Moldovei comunica Prefecturii Bucovinei că, după moartea lui Iordachi Manole, Maria, sora jupânesei Catrina, și soțul ei, Gheorghie Loiz, sunt stăpânii jumătății de sat Prilipce, arendată.
Biserica Adormirii Maicii Domnului din Prelipce, ctitorită, în 1777, de stolnicul Iordachi Manoli și restaurată în 1883, avea, în 1843, 682 enoriași, patron bisericesc fiind Dominik von Lukasiewicz, iar paroh, Ioan Alexievici. În 1876, patroni bisericești erau Ioan și Gregor de Lucasievici, iar paroh, Peter Braha, numărul enoriașilor ajungând la 826. În 1907, paroh era Ilie Haureș, născut în 1867, preot din 1896, paroh din 1900, cantor fiind, din 1900, Ioan Nepit, născut în 1843.
Din 1872, funcționa în sat o școală cu 4 clase[2].
[1] ACAD. ȘT. RSS MOLD., Moldovaîn epoca feudalismului, VII, I, Chișinău 1975, p. 434
[2] SCHEMATISMUS DER BUKOWINAER, Czernowitz, 1843 p. 31, 1876 p. 83, 1907 p. 90