VOLEI

Pregătiți pentru un nou succes



Pregătiți pentru un nou succes
Pregătiți pentru un nou succes

Sâmbătă, în prima etapă a returului primei faze a campionatului național de volei, divizia A2, echipa locală CSMU LPS Suceava va evolua pe teren propriu în compania echipei CSU Galați, una din echipele bune ale seriei. De la orele 13.30, în sala Unirea, elevii lui Victor Pancu vor încerca obținerea celui de-al patrulea succes consecutiv, ocazie cu care și-ar consolida mai bine poziția ocupată în clasament. „Aproape întotdeauna, meciurile cu formația din Galați sunt foarte disputate și echilibrate. Sunt toate premisele ca această partidă să se desfășoară în aceleași condiții, valoarea celor două echipe fiind sensibil egală”, ne-a declarat Victor Pancu. În tur, echipa din Galați s-a impus cu 3-2 după cinci seturi deosebit de echilibrate. Pentru partida de mâine, toți jucătorii echipei locale sunt valizi, Molnar, care suferise o puternică entorsă în meciul precedent, fiind refăcut în totalitate.
După încheierea turului, clasamentul seriei est a diviziei A2, arată astfel:
1. CSS Constam Buzău 5 5 0 10
2. CSMU LPS Suceava 5 3 2 8
3. Știința Bacău 5 3 2 8
4. CSU CSS Galați 5 3 2 8
5. CS Videoclip Ploiești 5 1 4 6
6. Deltacons Tulcea 5 0 5 5



Recomandări