Pregătiri pentru Sărbătoarea Paștelui

Sărbătoarea Paștelui a fost din totdeauna așteptată cu multă nerăbdare. Imediat după Florii, când noi, puștimea, ne recâștigam oarecum, după toate poznele făcute până atunci, statutul de „copii cuminți” în familie și în fața megieșilor din mahala, pentru că, după câteva escapade prin lunca Sucevei și prin văioaga mlăștinoasă a Cacainei, aduceam și le puneam tuturor la porți, fără osebire, inclusiv evreului Gensler, ramuri arcuite, înmugurite și pufoase de mâțișori, toate gospodăriile intrau într-o febrilă pregătire. Misiunea noastră, a celor mai mici, era să facem curățenie în curte, să greblăm șanțul din fața casei, să ungem scândurile gardului cu dohot și să dăm cu var trunchiurile copacilor, pe care urma, tot noi, să-i călărim până în toamnă, fie pentru a le lua poamele, fie pentru a ne ascunde, în jocurile noastre, în frunzișul lor. La momentul acela de dezmorțire aveau doar crengi lungi, dezgolite, cu muguri cleioși, și, îndemnați de cei ai casei, încercam să le acordăm o deosebită grijă. Casele mahalalei se găteau și ele de sărbătoare. Pereții erau reparați, unși cu lut galben (adus cu roaba de la „cărămidăria” din buza Hărbăriei, de deasupra casei lui Gromic) amestecat cu bălegar de cal, văruiți, iar geamurile ferestrelor erau curățate și șterse cu petrol și hârtie de ziar. După încheierea cumpărăturilor, în care abia așteptam să fim și noi implicați, pentru că eram trimiși la prăvălia lui Kimmel, de lângă Turnu Roșu, să cumpărăm drojdie, vopsea de ouă, măsline, dar și stafide mari, aurii, și rahat pudrat cu zahăr vanilat, din care ciuguleam pe drum până acasă, toată activitatea se concentra în bucătărie. Acolo, tot ce era parte muierească în familie, de la bunica și până la cea mai mică nepoată, trebăluia pentru masa de Paști. În Joia Mare, pe trei mese rânduite de-a lungul pereților, se frământa coca, se lăsa la dospit în coveți, se rula, se împletea și se umplea aluatul cu bunătăți (brânză dulce de vaci cu ou, cu zahăr și cu stafide, mac, nucă sau rahat), se așeza apoi în tăvi și în cratițe mai și negre de tuci, se ungea totul cu ou bătut, cu un pămătuf făcut din pene de gâscă, și se lăsa „la crescut”, să respire sub ștergare albe de in. Suflecată la mâneci și legată cu basmaua la cap, bunica coordona toate operațiunile. Copturile, de care se îngrijea numai ea, de la cozonaci, la păștile mari umplute cu brânză și cu cruce împletită pe mijloc, se coceau apoi în rolă, verificate atent și unse, din când în când, cu pămătuful din pene. Până la finele săptămânii se pregătea totul: se fierbeau ouăle, se vopseau, se încondeiau sau se decorau cu frunze mărunte de primăvară (de păpădie sau de coada șoricelului), se dădea pe răzătoare sfecla roșie fiartă și se făcea salata cu hrean iute, se punea la cuptor friptura de miel împănată cu usturoi și găina umplută, cu pântecele cusut cu ață…Pentru că nu aveam loc prin bucătăriile din care izvorau miresme îmbietoare, noi, băieții, ne adunam undeva, în spatele vreunei magazii de lemne din fundul curții și ne pregăteam „arsenalul”, „săcălușele” și pocnitorile pentru noaptea de Înviere. Le meșteream fie din bucăți scurte din țeavă, înfundate la unul din capete, pe care le umpleam cu amestecul roșiatic cu fosfor, provenit din răzuirea gămăliilor bețelor de chibrituri, țevi care aveau la celălalt capăt un cui legat cu sârmă, care urma, prin lovire, să detoneze „trotilul”, fie din cutii de metal, cu capac, de la vopseaua folosită în gospodărie, pentru care procuram, pe căi numai de noi știute, carbid de pe șantierele aflate atunci în zona industrială a urbei. Astfel dotați, în noaptea marii sărbători, când toată lumea se îndrepta spre bisericile orașului cu coșurile cu bucate pentru sfințit, noi ne furișam în locurile ascunse privirii din preajma sfintelor lăcașuri (ferindu-ne îndeosebi de dascălii de la școală, care ne atenționau că nu avem voie să participăm la ritualul nocturn), unde ne puneam în aplicare planul de bubuieli și pocnituri, luându-ne la întrecere cu alte grupuri de puștani de prin alte cartiere.
(Fragment din volumul de” exerciții de memorie retro-nostalgice”, aflat în curs de elaborare, cu titlul „Mistagogia penumbrei”.)