Centrul Cultural Bucovina a organizat ieri, la Dom Polski, cu prilejul prezenței la Suceava a directorului Festivalului Internațional de Folclor „Întâlniri Bucovinene”, Zbigniew Kowalski, o conferință de presă cu privire la pregătirea și desfășurarea celei de-a XXII-a ediții a celui mai mare festival de folclor european.
„Spiritul bucovinean a devenit transfrontalier”
Așa cum a spus în deschidere noul director al Centrului Cultural Bucovina, prof. Sever Dumitrache, pregătirile ediției din acest an „au intrat în linie dreaptă”, fiind deja stabilit calendarul de desfășurare a acestui festival prin care „spiritul bucovinean a devenit transfrontalier”.
Polonezul Zbigniew Kowalski, inițiatorul și directorul festivalului, a subliniat faptul că „Întâlniri Bucovinene” este „un festival la scară mare”, care se desfășoară pe teritoriul a cinci țări europene (Polonia, România, Ungaria, Slovacia și Ucraina) și care antrenează peste 150 de formații folclorice, care reunesc peste 4.500 de artiști participanți.
El a precizat că a început vizitele în fiecare țară participantă (a fost deja în Ucraina, se află acum în România și urmează să meargă în Ungaria și Slovacia) pentru a strânge informații despre grupurile artistice care vor reprezenta aceste țări la ediția 2011, informații care se vor regăsi în catalogul manifestării, care se editează în Polonia și care este „documentul de prezentare a festivalului”.
Calendarul de desfășurare a festivalului
Calendarul de desfășurare a festivalului, care a fost stabilit prin protocolul semnat în Ungaria, la Bonyhad, este următorul: Polonia (în localitățileJastrowie și Pila), 21-26 iunie a.c.; România (la Câmpulung Moldovenesc), 28-31 iulie a.c.; Ungaria (la Bonyhad), 20-21 august a.c.; Slovacia (la Turčianske Teplice), 20-21 august a.c.; Ucraina (la Cernăuți), 8-9 septembrie a.c.
Zbigniew Kowalski a spus că, în afara formațiilor cuprinse în festival, participă și grupuri folclorice invitate din Germania, Bosnia-Herțegovina și Slovenia.
Fondurile, care contribuie la bugetul festivalului, sunt obținute de la autoritățile locale și prin diverse proiecte (granturi).
Șeful Secției Județene pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Suceava din cadrul Centrului Cultural Bucovina, Călin Brăteanu, a anunțat formațiile și ansamblurile sucevene care vor participa la ediția din acest an, primele care se vor prezenta pe scena festivalului (la etapa care se va desfășura în Polonia în luna iunie a.c.) fiind formațiile folclorice din Șaru Dornei, Soloneț și Poiana Mărului.