Terapie revoluționară

Pregătiri finale pentru introducerea brahiterapiei la Suceava



Pacienții cu cancer de prostată care doresc să se trateze prin brahiterapie, o terapie revoluționară ce le asigură vindecarea și le permite păstrarea funcției sexuale dacă boala se află în stadiu incipient – vor fi supuși acestei proceduri în secția de Urologie a Spitalului Suceava, imediat după ce conducerea spitalului va finaliza negocierile cu firma franco-germană care furnizează semințele radioactive.
Așa a informat purtătorul de cuvânt al unității, dr. Tiberiu Brădățan, care a arătat că la Urologie urmează a fi create condițiile necesare implantării granulelor radioactive în interiorul prostatei, condiții ce presupun instalarea unui dulap de plumb, în care să fie păstrate cutiile speciale în care acestea se află depozitate.
El a adăugat că, pentru punerea în practică a metodei, va fi achiziționat un ecograf performant, dotat cu sondă endo-rectală, în valoare de circa 25.000 de euro.
Peste 120 de suceveni, bolnavi de cancer de prostată
“Sunt pacienți dispuși să-și plătească tratamentul, să investească o sumă mai mare, având în vedere că este vorba de o metodă modernă, care evită complicațiile unei intervenții chirurgicale obișnuite”, a spus medicul, cu precizarea că intervenția nu este deocamdată decontată de Casa de Asigurări de Sănătate, ceea ce înseamnă că pacienții vor fi obligați să suporte costurile, de circa 5.000 de euro, din fonduri proprii.
Brahiterapia este o procedură terapeutică modernă, introdusă destul de recent în România, mult mai ieftină și mai eficientă decât intervenția chirurgicală clasică. Procedura constă în injectarea celulelor canceroase cu granule radioactive, în funcție de caracteristicile țesutului bolnav, fără să fie afectat organismul sănătos.
În județ, peste 120 de persoane suferă de cancer de prostată.




Recomandări

A crescut numărul de cazuri de cancer pulmonar și scade vârsta de îmbolnăvire, avertizează șefa secției Oncologie de la spitalul din Suceava, dr. Alexandra Pușcașu

Medicul-șef al secției Oncologie de la Spitalul Clinic de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava, dr. Alexandra Pușcașu
Medicul-șef al secției Oncologie de la Spitalul Clinic de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava, dr. Alexandra Pușcașu

Imaginea doctorului Sorin Hâncu și un caz de vindecare din Suceava, folosite abuziv într-o reclamă la produse naturiste

Imaginea doctorului Sorin Hâncu și un caz de vindecare din Suceava, folosite abuziv într-o reclamă la produse naturiste
Imaginea doctorului Sorin Hâncu și un caz de vindecare din Suceava, folosite abuziv într-o reclamă la produse naturiste

Directorul medical al spitalului din Suceava, dr. Valeriu Gavrilovici, este doctor în științe medicale și șef de lucrări la Facultatea de Medicină