Pregătirea pentru Sfintele Paști

Mântuitorul Hristos știa prea bine că în persoana lui trebuiau să se împlinească toate proorociile privitoare la Mesia. În cartea Psalmilor stă scrisă proorocia despre slujirea de preot veșnic a lui Mesia: „Domnul jurat și nu-I va părea rău: Tu ești preot în veac după rânduiala lui Melchisedec” (Psalm 109, 4). Despre Melchisedec aflăm în cartea Facerii 14, 18 ca „era un rege și preot al Dumnezeului celui Prea Înalt, ca preot a adus pâine și vin.” La cina cea de Taina, joi seara, după ce a împlinit toată rânduiala privitoare la Pastile evreiești, după ce a prefăcut pâinea în Trupul Său, iar vinul în scump sângele Sau, Iisus a poruncit Sfinților Apostoli să săvârșească și ei ceea ce a săvârșit Învățătorul lor dumnezeiesc, adică le-a poruncit să săvârșească Sfânta Liturghie: „Aceasta să faceți întru pomenirea mea” (I Cor. II, 24)
În felul acesta prin mijlocirea Apostolilor, a Episcopilor și a Preoților, Mântuitorul Hristos a împlinit și va împlini până la sfârșitul lumii, sarcina lui de mare Preot, nemuritor, obligat de jurământul lui Dumnezeu să jertfească pâine și vin după rânduiala lui Melchisedec.
Să urgisim păcatul oricând și sub orice formă și să îndrăgim mai mult baia sufletului și mântuirea
În toate Duminicile dar mai ales în duminica Sfântului Paști Biserica se bucura de puterea neînchipuit de mare pe care a primit-o în Ziua Învierii, când spre seară, Iisus Domnul cel înviat, a suflat peste fața Apostolilor, asemenea cum Dumnezeu Tatăl când a creat pe Adam a suflat în fața lui suflare de viață.
Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan, martor ocular ne asigura în scrisul său: „a suflat asupra lor și le-a zis: Luați Duh Sfânt: cărora veți ierta păcatele, le vor fi iertate și cărora le veți ținea vor fi ținute” (Ioan 20, 22)
Iată ce hotărâre ne îndeamnă Biserica să luăm acum: să urgisim păcatul oricând și sub orice formă și să îndrăgim mai mult baia sufletului și mântuirea.
Cât de frumoasă este imaginea în care Sfântul Apostol Pavel compară natura Bisericii, cu figura unei Mirese pe care Hristos Domnul o iubește cu o căldură jertfelnică: “Hristos a iubit Biserica și s-a dat pe sine (morții) pentru ea, ca s-o sfințească… și ca s-o înfățișeze sieși – Biserica mărită, neavând pată, ori altceva de acest fel, ci ca să fie sfântă și fără de prihană” (Efeseni 5, 25 – 27)
Pe cruce coasta lui Hristos cel mort a fost străpunsă de suferința unui ostaș roman. Din coasta lui a curs îndată sânge și apă. (Ioan 19, 34)
Hristos este Adam cel Mare (I Cor. 19, 34)
Eva a fost făcută din coasta luată din trupul lui Adam, cel vechi pe când era cufundat într-un somn adânc.
Eva cea noua este Biserica. Ea s-a născut, din coasta Noului Adam pe cruce.
Sângele ieșit din coasta lui Hristos continuă să curgă în Jertfa Euharistică. Apa ieșită odată cu sângele din coasta Domnului continuă să curgă în Taina Sfântului Botez. Aceste două râuri, călătoare de viață, Mântuitorul le-a dat viață Miresei Sale, adică Bisericii.
Așa au gândit și Sfinții Părinți și nu fără temei, inspirați fiind de Duhul Sfânt.
Sfintele Paști ne deschid un viitor nou
Sfintele Paști sunt pentru noi mai mult decât un mare eveniment al trecutului, căruia în fiecare an îi serbăm amintirea. Ele ne deschid un viitor nou, acela al vieții veșnice. Noi creștinii suntem apreciați în timpul în care trăim acum, după înțelesul pe care îl dăm vieții de pe pământ. Existența noastră de aici ia înfățișarea convingerii pe care o avem în viitorul nostru ultim că poate fi moarte sau viață.
Sfântul Apostol Pavel îi îndeamnă pe creștinii din Coneret și indirect și pe noi, să fim de fapt ceea ce suntem de drept.
De drept, după Botez, suntem făpturi noi, îmbrăcați în Hristos, curățiți de toată întinăciunea păcatului.
“Dar v-ați spălat, dar v-ați sfințit, dar v-ați îndreptat în numele Domnului nostru Iisus Hristos și în Duhul Dumnezeului Nostru” (I Cor. 6.11)
Praznicul Biruinței lui Hristos asupra morții și asupra iadului să însemneze pentru noi toți ziua biruinței noastre asupra “omului celui vechi”, asupra păcatului, iar Dumnezeu să înflăcăreze inimile noastre de iubire pentru El, știind că cine iubește pe Dumnezeu cu sinceritate, acela iubește și pe frații săi.
(Arhimandrit Nicodim)