Pregătirea pentru Postul Paștelui

Postul Mare al Sfintelor Paști și mai cu seamă săptămâna a șaptea, numită Săptămâna Mare – arată jalea adânc simțită de care este cuprinsă Biserica Domnului Mireasa Mielului care ridică păcatele lumii.
Toate Sfintele Slujbe, citirea părților rânduite din Sfintele Evanghelii care ne istorisesc patimile Mântuitorului și mai ales slujba Prohodului din Vinerea Mare, cuprind inimile credincioșilor de o profundă întristare.
Tânguirea Bisericii în această perioadă a Sfântului Post este asemenea tânguirii Ierusalimului celui vechi: „O, voi, care treceți pe lângă mine, priviți și vedeți dacă este vreo durere ca durerea mea!… ” (Plângeri 1, 12)
Dar cele șapte săptămâni de post, de plângere a păcatelor se scurg și la sfârșitul lor durerea se risipește și jalea se întoarce spre bucurie.
– „Hristos a înviat din morți, cu moarte pe moarte călcând…”
Biserica, Mireasa lui Hristos, care ne îndemna până acum prin cântările și rugăciunile ei să plângem pentru Patimile Domnului și pentru păcatele noastre care L-au răstignit, din zorii zilei Învierii strigă înseninate: „Cerurile să se veselească după cuviința și pământul să se bucure și să prăznuiască toată lumea cea văzută și cea nevăzută…”, „Popoare bucurați-vă!”
Dacă întrebăm Biserica pentru ce trebuie să ne veselim, Biserica fericită ne va răspunde: „Hristos a înviat din morți, cu moarte pe moarte călcând…”
În cartea ultimă a Noului Testament scrisă de Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan, este pomenit în mai multe locuri Ierusalimul cel Ceresc, care este socotit a fi Mireasa Mielului. Acolo se scrie despre Biserică următoarele: „Și eu am văzut coborându-se din cer de la Dumnezeu cetatea Sfântă, noul Ierusalim, gătită ca o mireasă, împodobită pentru mirele ei… apoi, unul din cei șapte îngeri… a venit și a vorbit cu mine și mi-a zis: „Vino să-ți arăt mireasa, femeia Mirelui” (Apocalipsa 21, 2 si 9 ). Iar in capitolul 9, 6-7 putem citi îndemnul unui glas de mulțime multă, ca vuietul unor ape multe, ca bubuitul unor tunete puternice care zicea: „Aliluia! Domnul Dumnezeul nostru cel Atotputernic a început să împărățească. Să ne bucurăm și să ne veselim și să-i dăm slava! Căci a venit nunta Mielului; mireasa lui s-a pregătit”.
Dumnezeiescul Apostol Pavel ne descoperă că Mireasa lui Hristos de fapt suntem noi creștinii, noi obștea cea mare a Bisericii. În acest înțeles scrie el locuitorilor din Corint: „Căci vă râvnesc pe voi cu râvna lui Dumnezeu, întrucât v-am logodit unui singur bărbat, ca să vă înfățișez lui Hristos ca pe o fecioară neprihănită.” (II Cor. 11, 2)
– În viață când iubim o persoană ne bucurăm de toate realizările ei
În epistola către Efeseni, în versetele care se citesc întotdeauna la Sfânta Taină a Cununiei, același Sfânt Apostol Pavel preaslăvește taina cea mare a nunții lui Hristos cu Biserica.
Această unire desăvârșită el o prezintă drept pildă de urmare pentru cei ce se însoțesc într-o căsătorie creștinească, legiuită.
Între altele, Sfântul Pavel scrie: „Bărbaților, iubiți femeile voastre, după cum și Hristos a iubit Biserica și s-a dat pe Sine pentru ea ca s-o sfințească după ce a curățit-o prin baia botezului.” (Efes. 5:25).
Timp de douăzeci de veacuri, an de an, Biserica prăznuiește cu bucurie mare Învierea după trup a Dumnezeului ei Întemeietor, arătându-și dragostea fierbinte pe care o are față de El.
Nu poate exista mireasă să-și iubească mirele mai mult decât Biserica pe Hristos, care este mirele și Răscumpărătorul ei. Biserica îl iubește pe Hristos, ca Dumnezeu și om, este vrednic de iubirea nemărginită. În El sunt cele două firi, cele două naturi, una dumnezeiască și alta omenească, dar în același timp Domnul Hristos este persoana dumnezeiască desăvârșită.
În viață când iubim o persoană ne bucurăm de toate realizările ei, iar bucuria noastră în bine și frumos, în belșug și fericire, în strădaniile ei pentru ca dreptatea și adevărul să dăinuie.
Cum oară, să nu se bucure Biserica de Sfintele Paști, când – după ce a luat parte cu inima și cu gândul – la patimile, suferința și batjocura îndurată de neprihănitul ei mire pe Golgota? La Sfintele Paști Biserica sărbătorește pe Iisus care s-a ridicat biruitor din mormântul cel întunecat, încununat cu slavă multă.
Sfânta Biserică se bucură de Învierea lui Iisus pentru că prin această biruință își are asigurată viața și dăinuirea ei până la sfârșitul veacurilor.
Mântuitorul a făgăduit Bisericii sale că: „porțile iadului, puterea morții, nu o vor birui: (Matei 16, 18), iar această promisiune își are temeinicirea ei în Învierea Întemeietorului.
– Prin Duhul Sfânt, Domnul Hristos conduce și ocrotește Biserica Sa
Biserica va păstra în toată întregimea ei această învățătura fiindcă are asigurat ajutorul Biruitorului morții, care a făgăduit: „Și iată Eu sunt cu voi în toate zilele până la sfârșitul lumii.” (Matei 28, 20)
În mod nevăzut, dar cu totul real, prin Duhul Sfânt, Domnul Hristos conduce și ocrotește Biserica Sa, pentru ca ea să poată păstra până la sfârșitul lumii credință ce a primit-o de la El, prin Sfinții Apostoli neschimbată. Acesta este și temeiul încrederii noastre în Biserica Creștină, cea una sfântă, sobornicească și Apostolească, care nu se abate de la învățătura încredințată și de Mântuitorul lumii.
Biserica se bucură de Învierea Mântuitorului și pentru bogăția puterilor cu care a fost înzestrată pentru mântuirea oamenilor.
Hristos Domnul a rânduit Biserica să-I țină locul pe pământ. În ziua învierii sale din morți, către seară, Iisus se arătă Apostolilor săi înfricoșați și le arătă mâinile și coasta sa străpunse de vrăjmași, ca să-i încredințeze că ei nu văd o nălucă, ci pe Învățătorul lor cel înviat. După aceea le-a zis: „Pace vouă! Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, vă trimit și eu pe voi” (Ioan 20, 21)
Misiunea încredințată Sfinților Apostoli n-a fost pieritoare, cum n-a fost pieritoare nici persoana lor. (Arhimandrit Nicodim)