Pregătirea pentru Postul Paștelui, care va începe pe 27 februarie

Cu mult înainte de începutul propriu-zis al Postului, Biserica face cunoscută apropierea acestuia și ne invită să pășim în perioada de pregătire de dinainte de Post. Este o trăsătură caracteristică a tradiției liturgice ortodoxe aceea că fiecare sărbătoare sau perioadă importantă – Paște, Crăciun, Postul Paștelui etc. – este anunțată și „pregătită „înainte. De ce? Din cauza unei profunde cunoașteri psihologice a firii omenești de către Biserică. Cunoscând superficialitatea și înspăimântătoarea laicizare a vieții noastre, Biserica cunoaște neputința noastră de a ne schimba rapid, de a trece brusc de la o stare duhovnicească sau intelectuală la alta.
Astfel, cu mult înainte ca ostenelile actuale ale Postului să înceapă, Biserica ne atrage atenția asupra seriozității acestora și ne invită să reflectăm asupra semnificației lor. înainte de a putea „practica” Postul, ni se dă tâlcul său. Această pregătire include cinci Duminici consecutive ce preced Postul, fiecare din acestea – prin pericopele sale biblice specifice – fiind dedicată unor aspecte fundamentale ale pocăinței. Prima înștiințare referitoare la Post este făcută în Duminica în care se citește pericopa evanghelică despre Zaheu (Luca, XIX, 1 – 10).
Aceasta este istoria unui om care era prea mic de statură pentru a-1 vedea pe Iisus, dar care dorea atât de mult să-1 vadă încât s-a urcat într-un copac. Iisus a răspuns dorinței acestuia și a mers în casa lui. Astfel, tema acestei prime vestiri este dorința. Omul urmează dorinței sale. Se poate spune chiar că omul este dorință, iar acest adevăr psihologic fundamental despre firea omenească este mărturisit de Evanghelie: „Unde este comoara ta”, spune Hristos, „acolo este și inima ta”.
O dorință puternică înfrânge limitările firești ale omului; când cu pasiune dorește ceva, realizează lucruri pe care „firesc” nu le poate săvârși. Fiind „scund” el se biruie și se transcende pe sine. Singura problemă este totuși dacă noi ne dorim lucrurile bune, dacă puterea dorinței din noi este orientată către scopuri bune sau dacă – în cuvintele unui ateu existențialist, Jean Paul Sartre – omul este o „mistuire zadarnică”.
Zaheu și-a dorit „lucrul bun”, el a dorit să vadă și să se apropie de Hristos. El este primul simbol al pocăinței, pentru că pocăința începe ca o redescoperire a naturii profunde a tuturor dorințelor; dorința după Dumnezeu și după dreptatea Lui, după viața adevărată. Zaheu este „scund” – neînsemnat, păcătos și mărginit – totuși dorința lui a biruit peste toate acestea. El a „forțat” atenția lui Hristos; L-a adus pe Hristos în casa lui.
Aceasta este deci prima vestire, prima invitație: al nostru este a dori ceea ce avem cel mai profund și adevărat în noi, a conștientiza setea și foamea pentru Absolutul din noi, chiar dacă știm sau nu, și care, atunci când ne abatem de la el și părăsim dorințele noastre, ne transformă, într-adevăr, într-o „mistuire zadarnică”. Și dacă dorim îndeajuns de profund, îndeajuns de puternic, Hristos va răspunde.
(www.ortodoxia.md)