– Denia de luni
De astăzi începem să ne pregătim sufletește, prin profunzimea rugăciunilor noastre, pentru ca fiecare dintre noi, la locul său, să devină o făclie de Paști, numită și Săptămâna Patimilor. Iisus Hristos se îndreaptă acum spre noi nu doar prin Cuvântul Evangheliei, care este Vestea cea Bună, ci cu Trupul Său cel Sfânt. Începem prima zi a Deniilor cu reculegerea noastră în sfintele lăcașuri, ca adevărați ortodocși, la slujbele speciale, care ne rememorează treptele urcușului Domnului spre Calvar. La Denia de luni vom reflecta asupra întâmplării lui Iosif, vândut de frații lui, dar răscumpărat de egipteni, spre a fi cândva de folos tocmai celor care l-au vândut. Astfel, începem să primim răspuns la frământările noastre omenești și renunțând, preț de o săptămână cel puțin, la măsura noastră omenească, deseori lipsită de dragoste și înțelegere față de aproapele nostru și prea îngăduitoare față de propriile greșeli.
Acum să ținem minte că nu trebuie să mâncăm oțet și nici untdelemn, pentru că Iisus a fost adăpat cu oțet în timpul patimilor sale, iar cu untdelemn a fost uns la coborârea de pe cruce în mormânt. Nici urzici nu vom pune la masă, pentru că Iisus a fost biciuit cu urzici și spini în timpul Calvarului. Acum, gospodinele vor aduna cele necesare pentru pomenirea morților din Joia Mare, când cei răposați vor veni și se vor așeza la streașina gospodăriei din care au plecat, pentru a fi, de sărbători, cu cei dragi. De luni începem să ne pregătim sufletește, prin profunzimea rugăciunilor noastre, pentru ca fiecare dintre noi, la locul său, să devină o făclie de Paști.