Pregătirea credinciosului pentru participarea la Sfânta Liturghie

Cultul divin public ortodox deschide credinciosului, în această lume dominată de timp, calea înălțării și apropierii de Dumnezeu, calea experiențelor duhovnicești și a trăirii anticipate a Împărăției celei cerești. Aceasta reprezintă cea mai evidentă expresie a unității spirituale și religioase a credincioșilor. Frecventarea și îndeplinirea acelorași forme de cult creează și susțin unitatea religioasă, identitatea de simțire și solidaritate ce leagă pe toți credincioșii, care sunt datori să se pregătească în mod special pentru aceasta.
Omul de azi, omul modern, este într-o continuă căutare. Ceea ce îi oferă omului liniște și împlinire este un dar ontologic, și de aceea căutările lui nu trebuie să fie pe căi lungi și îndepărtate, ci aproape de casă, acolo unde zărește o turlă de biserică și aude un clopot, unde cineva, însetat ca și el de viața veșnică, se roagă chiar și pentru cei care, din binecuvântate pricini, nu pot lua parte la comuniunea pe care o certifică sfintele slujbe. Odată deschisă ușa bisericii, cel care intră deschide, conștient sau nu, ușa veșniciei, pătrunde în anticamera acestei stări reale de dincolo de timp și se hrănește cu pâinea vieții și cu apa cea vie, ascultând cuvântul dumnezeiesc al Sfintei Evanghelii. Deosebim un aspect intern al cultului, atunci când ne referim la respectul și trăirile omului exprimate în forme lăuntrice (pietate, virtuți morale), și altul extern prin care această stare embrionară, incipientă, lăuntrică trebuie să se exteriorizeze prin forme vizibile, perceptibile; numai astfel omul poate realiza o legătură autentică cu Dumnezeu, prin unirea și utilizarea celor două forme ale cultului în viața sa, cult care trebuie să se exprime atât printr-o acțiune individuală, personală, cât și prin una publică, colectivă, de comunitate creștină prin comuniune euharistică, de iubire autentică și de mărturisire comună.
Viața cultică are un dublu rol: abandonarea unui mod de viață de cele mai multe ori neconform cu poruncile dumnezeiești, o viață plină de păcate, și dorința de a-și schimba viața, de a o înnoi prin sporirea în virtute, în fapte bune, prin îndumnezeirea celui care deja merge pe această cale. Acest lucru este posibil doar printr-o viață religioasă activă, prin participarea continuă și perseverentă la sfintele slujbe în general, dar mai ales la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, centrul cultului ortodox.
Însă, pentru a putea participa cu toată ființa la slujba Sfintei Liturghii, credinciosul are nevoie de o pregătire deosebită atât din punct de vedere sufletesc, cât și trupesc.
Cu privire la pregătirea sufletească, pe lângă pravila de rugăciune pe care o săvârșește (seara înainte de culcare, dimineața după trezire), credinciosului îi este necesară și pacea sufletului care se poate realiza în primul rând prin dobândirea iertării din partea acelora cărora le-a greșit, dar și iertarea noastră pe care trebuie să le-o acordăm celor care ne-au greșit, ca să putem rosti cu seninătate cuvintele divine: „Și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri“ (Matei 6, 12); dar să împlinim totodată și îndemnul scripturistic: „Lasă darul tău acolo, înaintea altarului, și mergi întâi și împacă-te cu fratele tău și apoi, venind, adu darul tău“ (Matei 5, 24). Acest aspect, de a fi împăcat cu toată lumea, coroborat cu cel de a îndeplini canonul de rugăciune zilnică, face din credincios vas plăcut lui Dumnezeu, iar jertfa sa va fi bine-plăcută Tatălui.
Pregătirea sufletească continuă inclusiv cu părăsirea gândurilor rele pe care le avem asupra cuiva, gânduri de răzbunare, de invidie, de zavistie care nu sunt compatibile cu starea de pace, de rugăciune și de închinare înaintea lui Dumnezeu în comuniune cu oamenii prezenți la sfânta slujbă. De aceea, credinciosul trebuie să părăsească păcatele care întinează viața sufletească și trupească a omului, ca să ajungă la o stare morală adecvată, care se poate dobândi mai ales prin Sfânta Taină a Spovedaniei și apoi prin unirea cu Hristos în Sfânta Taină a Împărtășaniei. Pregătirea sufletească a tuturor se poate întări mai ales prin credință și ascultare de Dumnezeu, iar exprimarea credinței în cult se desăvârșește prin Crezul nostru ortodox pe care îl rostim la Sfânta Liturghie.
Pentru ca roadele să fie cât mai depline trebuie să venim la biserică în fiecare duminică și sărbătoare, încă de la începutul slujbei, de îndată ce auzim toaca și clopotul, și să plecăm la sfârșit, după cuvântul de învățătură al preotului și după actul miruirii. Tot în regulile de pregătire sufletească intră și răbdarea de a asista la slujbă, fără a deranja pe cel de lângă noi. Intrând în biserică, creștinul trebuie să lase orice grijă lumească deoparte („toată grija cea lumească să o lepădăm“ – fragment din Heruvic) și să aibă inima și gândul îndreptate spre cer, spre Dumnezeu: „Sus să avem inimile!“. Cei care s-au spovedit în prealabil și au primit dezlegare să se împărtășească trebuie să țină post și să săvârșească canonul dinainte de împărtășire.
Al doilea aspect, al pregătirii trupești, este unul la fel de important ca și primul. Credincioșii, din respect față de Dumnezeu și de locașul bisericii, trebuie să-și spele trupul încă din ajun, să îmbrace haine curate (în vechime oamenii aveau haine de sărbătoare special păstrate doar pentru participarea la Sfânta Liturghie), haine decente, care să nu atragă privirile celor din biserică spre ispitire de orice natură, femeile să își acopere capul, iar bărbații să îl descopere atunci când intră în spațiul eclesial. Este recomandat să participăm la slujbă fără să consumăm mâncare sau băutură, pentru a putea primi la final anafură. La slujbă trebuie să participăm cu credință, cu frică de Dumnezeu și cu evlavie.
După finalul Sfintei Liturghii, noi trebuie să-L purtăm pe Mântuitorul Hristos în suflet și în trup, în gânduri și în fapte, cu alte cuvinte, în toată viața noastră să devenim mărturisitori sau apostoli ai Lui, prin cuvinte și mai ales prin fapte, de aceea vorbim de liturghia de după Liturghie, adică și noi trebuie să slujim Domnului în toate clipele vieții prin tot ceea ce facem zi de zi, ceas de ceas.
(Sursa: Ziarul Lumina)