Pregătesc un nou Ka(pitol)



Pregătesc un nou Ka(pitol)
Pregătesc un nou Ka(pitol)

Ovalul albastru mai are de înnoit doar două modele pentru ca în următorii cinci ani să se dedice unor alte proiecte de anvergură. Pe lista de așteptare sunt automobile de clasa mică cu vânzări apreciabile în trecut și cu o bună imagine în cadrul segmentului din care fac parte. Fiesta și Ka sunt noutățile imediat următoare în gama europeană a companiei Ford. Mezinul Ka, model lansat pe 11 septembrie 1996, va avea anul viitor o nouă generație, cea de a doua, al cărei debut este prevăzut în perioada aprilie – iulie. Înainte ca producția să înceapă Ford și-a reconsiderat poziția vis-a-vis de dezvoltarea micuțului automobil. Astfel noul Ka nu va mai fi construit pe platforma lui Fiesta, așa cum s-a întâmplat cu prima generație și cum era prevăzut și pentru următoarea. De asemenea Ford a renunțat la colaborarea cu Mazda preferând serviciile celor de la Fiat care sunt co-autorii modelului din segmentul A. Avantajele cooperării cu grupul auto italian sunt multiple. Ford va produce noul Ka la aceeași uzină poloneză din Tichy unde Fiat asamblează un alt mini, proaspătul 500. Apropierea dintre Ka și torinezul 500 are la bază motive de natură financiară dar și tehnică, asta pentru că Ford va economisi bani frumoși folosind platforma mecanică, motoarele, direcția, sistemul de frânare și chiar șasiul de la Fiat 500. Singura „genă” de proveniență Ford, pe viitorul Ka 2, va fi designul, modelat în stilul kinetic propus de Mondeo și S-Max. Vor fi disponibile după 2008 diverse variațiuni Ka pe tema originală a mașinii de serie. Sunt așteptate versiunile: cabrio sau StreetKa, un model de tip crossover denumit FamilyKa , o ediție sport botezată RaceKa și una economică echipată cu motor hibrid și intitulată CityKa. Premiera mondială a noului Ford Ka este preconizată pentru luna martie 2008 la Salonul Auto de la Geneva.