Prefectura Vaslui dă în judecată Consiliul Local Puiești, care a interzis a doua oară explorarea gazelor de șist



Prefectura Vaslui a dat în judecată, vineri, Consiliul Local Puiești, unitate administrativă care a interzis, pentru a doua oară, explorarea gazelor de șist pe teritoriul comunei, unde compania Chevron a avut deja o dezbatere publică pentru obținerea acordului de mediu, informează Mediafax.doua oară explorarea gazelor de șist 18:37 Numărul maxim de posturi din Ministerul Public, suplimentat cu 280, ajungând la 6.366 – proiect MJ 18:31 Arhitectul șef al Capitalei: PUZ-ul din zona Dorobanți respectă legislația. Contestarea, o modă 18:27 Prefectura Vaslui dă în judecată CL Puiești, care a interzis a doua oară explorarea gazelor de șist (Imagine: Shutterstock))Consiliul Local (CL) Puiești a fost dat în judecată, pentru a doua oară în ultima jumătate de an, pe aceeași speță, de către Prefectură, instituție care a atacat în instanță două hotărâri luate de CL la sfârșitul anului trecut, respectiv de interzicere a explorării gazelor de șist și de organizare a unui referendum local pe aceeași temă, transmite corespondentul MEDIAFAX.Reprezentanții Prefecturii Vaslui susțin că magistrații Tribunalului Vaslui, unde va avea loc procesul, s-au mai pronunțat o dată, printr-o hotărâre definitivă, într-o cauză similară, privind interzicerea explorării gazelor de șist de către CL Puiești.”Printr-o sentință din 16 septembrie 2013, rămasă definitivă prin nerecurare, Tribunalul Vaslui a dispus anularea hotărârii CL Puiești din 26 iulie 2013 prin care se interzice explorarea, dezvoltarea, exploatarea gazelor de șist prin metoda neconvențională pe teritoriul comunei Puiești. În motivare, instanța arată că CL Puiești, în calitate de autoritate publică locală, și-a depășit competența și a dispus interzicerea explorării gazelor de șist, care reprezintă domeniu public al statului. În pofida acestei soluții, Consiliul Local Puiești a adoptat o nouă hotărâre în 29 noiembrie 2013, cu același conținut ca cel al hotărârii anulate de instanță, care ne-a fost comunicată în urmă cu două zile”, a declarat, vineri, pentru corespondentul MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al Prefecturii Vaslui, Maria Costea. În ceea ce privește cea de-a doua hotărâre adoptată în plen de CL Puiești în data 30 decembrie 2013 prin care se dorește organizarea unui referendum prin care locuitorii comunei să fie consultați cu privire la explorarea și exploatarea gazelor de șist, reprezentanții Prefecturii Vaslui susțin că aceasta nu-și are obiectul, în condițiile în care consilierii locali s-au pronunțat deja asupra acestui subiect.”Consiliul local Puiești a hotărât deja asupra acestei probleme fără consultarea cetățenilor, dispunând interzicerea explorării și exploatării gazelor de șist, prin orice metodă, pe teritoriul comunei Puiești, prin hotărârile din iulie și noiembrie 2013. În aceste condiții, referendumul rămâne fără obiect și, în consecință, s-a decis atacarea hotărârii în instanța de contencios-administrativ”, a mai precizat Maria Costea.Până în prezent, Prefectura a câștigat la Tribunalul Vaslui nouă procese intentate consiliilor locale care au interzis explorarea și exploatarea gazelor de șist pe teritoriul comunelor respective, doar CL Băcani atacând cu apel sentința instanței vasluiene. În schimb, au existat și trei consilii locale, respectiv Alexandru Vlahuță, Șuletea și Pogana, care au avut câștig de cauză în instanță pe aceeași speță, însă Prefectura Vaslui le-a atacat la Curtea de Apel Iași.De asemenea, tot pe rolul instanței de judecată se află două procese intentate tot de Prefectura Vaslui Consiliului Local Pungești, după ce consilierii au adoptat, tot la sfârșitul anului trecut, hotărâri distincte privind interzicerea explorării și exploatării gazelor de șist și organizarea unui referendum pe această temă.



Recomandări

Ioan Stan îi solicită ministrului de Interne să-l verifice pe prefectul de Suceava față de intenția acestuia de a bloca Primăria și Consiliul Local Straja

Chevron: Încă nu am finalizat studiul de evaluare a potențialului de gaze de șist din România

Tribunalul Vaslui a declarat ilegală decizia de interzicere a explorării gazelor de șist în Puiești

Gitenstein: Localnicii ar trebui să fie primească din profitul exploatării gazelor de șist