Recunoaștere

Prefectura Suceava vrea să realizeze o „Carte de onoare a valorilor bucovinene”

Constantin Harasim: „Este un gest de a recunoaște valorile pe care le are Suceava, acele persoane promovează județul atât pe plan național, cât și internațional”
Constantin Harasim: „Este un gest de a recunoaște valorile pe care le are Suceava, acele persoane promovează județul atât pe plan național, cât și internațional”

Prefectul județului Suceava, Constantin Harasim, a anunțat în cursul zilei de ieri că instituția pe care o conduce intenționează să realizeze o „Carte de onoare a valorilor bucovinene”. Constantin Harasim a explicat că în această carte ar urma să fie trecuți toți sucevenii cu rezultate deosebite în domeniile în care activează, persoane ale căror merite sunt recunoscute la nivel național și internațional. Harasim a spus că în „Cartea de onoare a valorilor bucovinene” vor fi menționate personalitățile din domenii precum cultură, educație sau sănătate.
„De acum înainte va începe monitorizarea celor care obțin rezultate excepționale în domeniile în care activează pentru a-i menționa în această carte. Este un gest de a recunoaște valorile pe care le are Suceava, acele persoane promovează județul atât pe plan național, cât și internațional”, a spus Constantin Harasim. El a precizat că toți cei care vor fi înscriși în „Cartea de onoare a valorilor bucovinene” vor fi invitați în ședințele Colegiului Prefectural, acolo unde în fața șefilor de instituții sucevene li se va înmâna o diplomă și eventual un premiu. „În cadrul ședințelor de Colegiu Prefectural în care vor fi invitați se va face și un fel de laudatio pentru activitatea și meritele lor, pentru a fi cunoscuți de șefii instituțiilor din județ și pentru a le mulțumi astfel pentru activitatea pe care au realizat-o”, a mai declarat prefectul Constantin Harasim.
Prefectul a mai spus că intenționează ca la final de an, în baza unor criterii bine stabilite, să se realizeze și o ierarhizare a celor care vor fi înscriși în „Cartea de onoare a valorilor bucovinene”.

Recomandări

Prof. univ. dr. habil. Veronica Grosu a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Academiei de Studii Economice din Moldova

Veronica Grosu a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Academiei de Studii Economice din Moldova
Veronica Grosu a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Academiei de Studii Economice din Moldova

Licitarea locurilor de parcare continuă la Suceava, până la aprobarea unui nou Regulament, pentru care s-a înființat o comisie

Licitarea locurilor de parcare continuă la Suceava, până la aprobarea unui nou Regulament, pentru care s-a înființat o comisie, în ședința de CL din 31 martie
Licitarea locurilor de parcare continuă la Suceava, până la aprobarea unui nou Regulament, pentru care s-a înființat o comisie, în ședința de CL din 31 martie

Consiliul Județean Suceava, prin Centrul Cultural „Bucovina”, organizează o nouă ediție a Târgului de Paști

Activități educaționale și artistice la Liceul Teologic Ortodox din Suceava în cadrul campaniei de prevenire a traficului de persoane