Prefectura Suceava va organiza în perioada 8-11 mai 2007 o serie de manifestări dedicate sărbătoririi zilei de 9 mai – Ziua Europei. Astfel, în data de 8 mai a.c., reprezentanții Prefecturii din cadrul Compartimentului de Integrare Europeană vor participa la un simpozion organizat de Primăria Dorna Arini, împreună cu Consiliul Local, Căminul Cultural „Savin Alexievici” și școala cu clasele I-VIII din localitate, unde vor prezenta care este semnificația zilei de 9 mai, problematica actuală a Uniunii Europene, dar și informații legate de fondurile structurale. În ceea ce privește ziua de 9 mai, în holul Palatului Administrativ din Suceava, Prefectura, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean, va organiza o expoziție de fotografii și desene despre Europa, realizate de elevi ai școlilor din județ. De asemenea, vor fi puse la dispoziția participanților pliante cu însemnătatea zilei de 9 mai, și va fi organizat un concurs care va testa cunoștințele elevilor despre Europa, și vor fi făcute prezentări privind semnificația și importanța acestei zile. Tot în data de 9 mai a.c., reprezentanți ai Compartimentului de Integrare Europeană vor face prezentări pe teme europene la manifestările organizate de către Colegiul Tehnic Rădăuți. Ziua de 9 mai a fost aleasă ca „Ziua Europei” în anul 1985, de către liderii europeni ai celor 10 state membre care formau la acea dată Comunitatea Europeană, apreciindu-se că punctul de pornire al construcției Europei unite a fost declarația din 9 mai 1950 a Ministrului de Externe al Franței, Robert Schuman, prin care a propus Germaniei și celorlalte popoare ale Europei să-și unească producțiile de oțel și cărbune, ca „prima fundație concretă a unei federații europene”.





