Blocajele apărute în traficul rutier din municipiul Suceava în ultimele două zile au determinat Instituția Prefectului să convoace, în cadrul Comandamentului pentru situații de urgență, șefii instituțiilor responsabile de fluidizarea circulației rutiere: Poliția Rutieră, Primăria Suceava și Autoritatea Rutieră Română (ARR). Prefectul de Suceava, Alexandru Băișanu, a declarat, ieri, în conferință de presă, că a făcut acest lucru deoarece în zilele precedente ambulanțe și autospeciale ale pompierilor au stat blocate în trafic în oraș și câte 40 de minute, neputând ajunge la situații de urgență din județ.
În urma întrunirii convocate de prefectul Băișanu, instituția a informat, printr-un comunicat de presă, că au fost identificate atât cauzele sufocării orașului, cât și măsurile pe termen scurt și mediu pentru fluidizarea traficului.
Virajul la stânga, doar cu acceptul poliției și al primăriei Conform prefectului, pe termen scurt trebuie optimizat traficul pe principala arteră de circulație a municipiului, ce leagă intrarea din direcția Fălticeni cu ieșirile spre Botoșani, Rădăuți și Siret.
De asemenea, autoritățile vor să interzică virajele la stânga „necontrolate de către poliție și primărie” și să realizeze semaforizarea trecerilor de pietoni, cu asigurarea unui trafic continuu, prin sincronizarea semafoarelor, pentru același regim de viteză, precum și prin instalarea de semnalizări verde intermitent la dreapta în principalele intersecții din municipiu.
O altă măsură asupra căreia au căzut de acord autoritățile județului a fost aceea de punere în aplicare a legislației privind ridicarea, transportul, depozitarea și eliberarea autovehiculelor staționate ilegal pe principalele artere ale municipiului, în zona de preselecție a intersecțiilor și în stațiile de transport în comun.
Transportul de marfă cu autovehicule de mare tonaj, la orele de vârf, ar putea fi interzis prin hotărâre de consiliu local, iar pregătirea și examinarea candidaților în vederea obținerii permisului de conducere va fi făcută pe trasee speciale, în afara zonei centrale a orașului.
Mutarea Serviciului Permise și Înmatriculări, soluție de îmbunătățire a traficului în Centru Pe termen mediu, prefectul Băișanu a cerut să fie identificate locații pentru construirea parcărilor sub și supraterane și să se treacă la realizarea acestora în regim de urgență, concomitent cu un studiu de trafic la nivelul întregului municipiu, care să identifice un sistem coerent și fluid de sensuri unice, sistem funcțional deja în alte mari orașe din țară.
În ceea ce privește agenții de circulație, prefectul a anunțat că va solicita Ministerului Internelor și Reformei să aprobe dublarea numărului de agenți de poliție rutieră, de la 25 la 50.
„Miercuri, în municipiul Suceava s-a circulat infernal din cauza unui cumul de factori: sărbătoare religioasă, revenirea acasă a concetățenilor noștri care lucrează în străinătate, lucrările de pe partea carosabilă a artelor de circulație a orașului, circulația căruțelor pe raza municipiului, circulația lentă a vehiculelor ȘCOALA în decursul activităților de pregătire și examinare a candidaților în vederea obținerii permisului de conducere, accesul vehiculelor de mare tonaj în municipiu, vehicule parcate în locuri nepermise, din cauza lipsei locurilor de parcare sau a lipsei de bună-cuviință a unor participanți la trafic, ce vor să-și parcheze mașinile, dacă se poate, chiar în dormitor”, a arătat prefectul.
Tot la strangularea traficului au mai contribuit mașinile parcate în zone intens circulate în vederea vânzării, decapările din carosabil uitate neacoperite, lipsa semafoarelor sincronizate (unda verde) și din cauza absenței unui sistem coerent, fluid de sensuri unice pentru intrările și ieșirile din municipiu.
Tot în cadrul măsurilor de fluidizare a fost trecută și mutarea sediului Serviciului de Înmatriculări și Permise într-o zonă cu trafic redus, în afara centrului municipiului, din cauza numărului mare de solicitări și a traficului adiacent atras.






