Prefectura Suceava a depus la Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuți o plângere penală pe numele primarului acestui municipiu, Aurel Olărean. Edilul rădăuțean este acuzat de abuz în serviciu, după ce a refuzat să constate încetarea mandatelor a trei consilieri locali ai USL și numirea în aceste funcții a supleanților de pe lista electorală de la alegerile locale din luna iunie a anului trecut.
Prefectul județului Suceava, Florin Sinescu, a explicat că nici până în momentul de față primarul Aurel Olărean nu a luat act de demisiile a trei consilieri locali, Nistor Tatar, Lăcrămioara Loghin și Constantin Galan, și nici nu i-a numit pe înlocuitorii acestuia. De precizat că cei trei au demisionat din Consiliul Local Rădăuți după alegerile locale de anul trecut. Nistor Tatar a demisonat pentru a prelua postul de consilier județean, Lăcrămioara Loghin a renunțaț la locul în Consiliul Local Rădăuți după ce a câștigat concursul pentru funcția de administrator public al județului, iar Constantin Galan a demisionat după ce a fost ales deputat.
Florin Sinescu a explicat că după demisiile fiecăruia dintre cei trei, până la prima ședință ordinară a deliberativului local, Aurel Olărean trebuia să facă un raport semnat de el și de secretarul primăriei prin care să constate încetarea de drept a mandatatelor consilierilor locali care și-au depus demisia și să declare locurile vacante. Sinescu a spus că acest lucru nu s-a întâmplat, motiv pentru care înainte de ședința Consiliului Local Rădăuți din data de 31 ianuarie 2013 a trimis o adresă la primăria acestui municipiu prin care i se solicită primarului Aurel Olărean să întocmească rapoartele prin care se ia act de încetarea celor trei mandate de consilier. Prefectul a spus că Aurel Olărean nu a întocmit rapoartele pentru cei trei consilieri locali care și-au dat demisia, conform procedurilor legale. „În cursul zilei de miercuri am primit de la Rădăuți documentele din ultima ședință ordinară a Consiliului Local, pentru controlul de legalitate, și am constatat că nu s-a luat act de demisia celor trei și de numirea înlocuitorilor”, a explicat Florin Sinescu. În aceste condiții, el a arătat că instituția pe care o conduce a formulat o plângere penală pe numele lui Aurel Olărean pentru abuz în serviciu.