– El l-a dat ca exemplu pe adjunctul IȘJ Neculai Barbă, președintele PD Suceava, despre care a spus că „își depășește atribuțiile și pune într-o lumină proastă Inspectoratul Școlar”
Reprezentantul Guvernului în teritoriu, prefectul Orest Onofrei, a lansat ieri o serie de critici foarte dure la adresa șefilor de instituții din județ, unora reproșându-le faptul că își construiesc imaginea personală pe bani publici, fiind mai activi în declarații și ieșiri în presă decât în acțiuni concrete, în vreme ce alții „s-au dat la fund”, încât activitățile lor nu doar că nu sunt cunoscute, ci nici măcar nu se mai știe de existența lor.
El le-a cerut reprezentanților instituțiilor de stat să nu încurce activitățile politice cu cele administrative și să nu își mai construiască “imagine personală pe bani publici”, reproșându-le unora că „sunt mult prea gălăgioși în fața camerelor de luat vederi”.
În această categorie prefectul l-a nominalizat pe inspectorul școlar general adjunct al județului Suceava, Neculai Barbă, care este și președinte al organizației municipale PD Suceava.
“E grav faptul că unii reprezentanți ai instituțiilor nu se implică în treburile care le-au fost încredințate, ci sunt mai preocupați de ieșirile în presă, construindu-și imagine pe bani publici. Dacă unii doresc să candideze în 2008, să facă declarații în timpul liber, sâmbăta, duminica, nu să folosească instituția ca pe o rampă de lansare în viața publică”, a spus prefectul Orest Onofrei.
El a spus chiar că, prin acțiunile sale, Neculai Barbă „își depășește atribuțiile și pune într-o lumină proastă Inspectoratul Școlar”, încercând să se substituie organelor de anchetă și transformându-se într-un fel de inchizitor șef.
Reprezentantul Guvernului a precizat că datoria sa este să vegheze ca în instituțiile publice să se facă „cât mai puțină politică”.
„Se pare că avem o psihoză a adjuncților. Mulți dintre adjuncți sunt mult mai gălăgioși decât șefii lor”, a apreciat Orest Onofrei.
În același timp, el “i-a pus la colț” și pe șefii de instituții publice a căror activitate nu este deloc prezentată în presă, considerând că “aceștia nu există în mod public”.
„Foarte multă lume vine la Prefectură să rezolve probleme pe care ar trebui să le soluționeze aceste instituții, dar din cauză că nu se știe nimic de activitatea lor, oamenii nu știu că astfel de instituții există”, a mai spus prefectul Sucevei, care le-a transmis acestora că nu sunt puși acolo doar să semneze niște hârtii, ci să facă și treabă.
După spusele acestuia, șefii de instituții, atât cei “prea gălăgioși”, cât și cei care nu au ieșit deloc în presă cu acțiuni concrete vor fi “puși pe tapet” la prima ședință a Colegiului Prefectural, pe 14 februarie, considerând că „unii trebuie împinși de la spate, iar alții struniți”.





