Prefectul le-a solicitat primarilor să accelereze ritmul de soluționare a dosarelor de fond funciar



Prefectul Sorin Arcadie Popescu le-a cerut primarilor din județ să accelereze ritmul de soluționare a dosarelor de fond funciar pentru ca acestea să fie înaintate cât mai rapid Comisiei județene de fond funciar, cea care dă verdictul final.
Potrivit prefectului, în momentul de față mai sunt de înaintat către Comisia județeană de fond funciar pe care o prezidează un număr de 397 de dosare din 28 de localități. Cele mai multe dosare le are de înaintat comuna Moldova Sulița, 62. Localitatea Berchișești are de înaintat 34 de dosare, Mănăstirea Humorului-31, Horodniceni-27, Dărmănești-25 și Botoșana-22. La polul opus se situează localitățile Frasin, Iaslovăț și Mitocu Dragomirnei, care au de trimis câte patru dosare, și localitățile Baia și Dorna Candrenilor, care au de trimis câte cinci dosare. „Vă rugăm să luați măsurile necesare pentru urgentarea înaintării lor la comisia județeană. Se vor înainta dosarele cu cererile invalidate și necontestate la comisia județeană. Se vor anexa la cereri procesele verbale ale ședinței comisiei locale de fond funciar în care au fost respinse, procesul verbal de afișare a cererilor respinse, respectiv dovada comunicării persoanelor din alte localități”, le-a mai spus prefectul primarilor.