Mulțumire

Prefectul laudă activitatea parlamentarilor suceveni



Prefectul Orest Onofrei
Prefectul Orest Onofrei

– Orest Onofrei a salutat faptul că parlamentarii au preluat parte din observațiile pe care le-a făcut în legătură cu modificarea unor legi, reușind să le finalizeze
Prefectul Orest Onofrei laudă activitatea parlamentarilor suceveni. Onofrei a apreciat prestația senatorilor și deputaților de Suceava, care au preluat parte din observațiile făcute de Prefectură în legătură cu modificarea unor legi, reușind să le impună în Parlament. Prefectul a amintit de două modificări legislative care s-au produs recent, una la Legea apiculturii, iar cealaltă legată de transportul de produse periculoase pe timp de noapte. Legea apiculturii, a precizat Onofrei, a fost modificată în sensul dorit de apicultori, și anume s-a dat posibilitatea ca aceștia să plătească taxa de drum doar pe perioada în care circulă. Astfel, apicultorii pot plăti taxa de drum pe o zi, șapte zile, sau 30 de zile. În plus, amplasarea stupilor în perimetrul silvic este gratuită.
Legat de transportul de produse periculoase pe timp de noapte, se încearcă să fie impuse reglementările europene în domeniu. După accidentul de acum doi ani din comuna buzoiană Mihăilești, când un tir încărcat cu azotat de amoniu a explodat, accident care s-a soldat cu 18 morți și 13 răniți, guvernul a interzis transportul de produse periculoase pe timp de noapte. În prezent propunerile de modificare se află în dezbaterea comisiilor. „A fost anormal ca în urma unui accident nefericit să se ia o decizie sentimentală extrem de dăunătoare și care a dat peste cap activitatea transportatorilor. Or, în mod normal există reglementări europene referitoare la cum trebuie să circule transportatorii și în acest sens se modifică legea. Regulile Uniunii Europene spun că trebuie să se circule cu tahograf, cu doi șoferi. Reglementarea respectivă era că nu aveau voie să circule pe timp de noapte, dar alte reglementări le interziceau să circule pe timp de zi. E o hotărâre de guvern care nu le dă voie să circule noaptea, producătorul nu-l lăsa să circule ziua, vara cei de la drumurile naționale nu-l lasă să circule ziua că se strică asfaltul și atunci transportatorul nu putea circula practic niciodată”, a spus Onofrei. Prefectul așteaptă ca parlamentarii să preia alte două teme lansate de el, și anume o inițiativă legislativă care să elimine discriminarea între învățământul de stat și cel privat, astfel încât elevii care învață la particular să beneficieze de aceleași drepturi ca și cei care studiază la stat, și modificarea Legii 161/2003 a anticorupției. „Sper că încet, încet, vor fi preluate și aceste probleme. De fapt cred că asta este relația normală. Noi nu avem drept de inițiativă legislativă, dar avem drept să semnalăm și să informăm, și atunci parlamentarii ar trebui să le preia. Mă bucur că au preluat parte din lucrurile pe care le-am spus și în felul acesta cercul se închide fericit pentru toată lumea”, a conchis prefectul.



Recomandări

Probleme ale aplicării noului Cod Silvic lămurite la Suceava, într-o ședință la care au participat părțile implicate

Probleme ale aplicării noului Cod Silvic lămurite la Suceava, într-o dezbatare convocată la inițiativa Prolemn
Probleme ale aplicării noului Cod Silvic lămurite la Suceava, într-o dezbatare convocată la inițiativa Prolemn

Flutur a prezentat prioritățile viitorilor parlamentari liberali suceveni, el precizând că dezvoltarea județului va fi pe primul plan

Flutur a prezentat prioritățile viitorilor parlamentari liberali suceveni, el precizând că dezvoltarea județului va fi pe primul plan