Prefectul îi cere primarului de Șcheia să se sacrifice pentru respectarea legalității în comună



Prefectul îi cere primarului de Șcheia să se sacrifice pentru respectarea legalității în comună
Prefectul îi cere primarului de Șcheia să se sacrifice pentru respectarea legalității în comună

Prefectul Orest Onofrei i-a atras atenția primarului democrat de Șcheia, Vasile Andriciuc, să vegheze cu mare atenție la respectarea legalității în comună, mergînd chiar pînă la sacrificiul suprem. Onofrei a luat această poziție după ce au apărut semnale că în comună se pregătește un interesant schimb de terenuri între primărie și trei suceveni din lumea bună, mișcare în urma căreia aceștia ar urma să iasă net avantajați. De altfel, în ședința de săptămîna trecută, Consiliul Local Șcheia a dat un aviz de principiu cu privire la schimbul de teren. Prefectul a ținut să le amintească primarului Andriciuc și consilierilor locali din Șcheia că circulația juridică a terenurilor, deci inclusiv, schimburile de teren, sînt interzise pînă la soluționarea problemelor de fond funciar în baza legii 247/2005 privind retrocedarea proprietății. Onofrei a avertizat că o posibilă hotărîre de consiliu local prin care se aprobă schimburi de terenuri este din start ilegală. „Chiar dacă dau hotărîri, le dau degeaba, pentru că sînt ilegale. Văd că Șcheia este un rezervor natural de inginerii funciare și tentația este destul de mare. Așa că cer domnului primar de la Șcheia să facă tot efortul, pînă la sacrificiul suprem, să respecte legalitatea în comună”, a declarat Onofrei. Șcheia s-a aflat în vizorului prefectului încă de la instalare sa. Schimburile de teren între Primărie și diverși cetățeni, schimburi care s-au derulat pe timpul administrației PSD, au făcut obiectul unor ample controale demarate de actuala putere. Parcele de teren au ajuns prin diverse manevre în posesia unor potentați ai vremii ce și-au construit pe raza comunei adevărate palate care sfidează orice bun simț.