Prevenție

Prefectul Harasim a solicitat creșterea numărului de patrule pentru găsirea persoanelor vulnerabile pe timp de ger

Prefectul județului Suceava, Constantin Harasim
Prefectul județului Suceava, Constantin Harasim

Prefectul județului Suceava, Constantin Harasim, a solicitat sporirea numărului de patrule pentru identificarea persoanelor vulnerabile pe timp de ger. Constantin Harasim a declarat că având în vedere condițiile meteorologice nefavorabile din această perioadă, caracterizate de intensificări ale vântului, ninsori, viscol și temperaturi foarte scăzute, la sediul Prefecturii a avut loc ieri dimineață o ședință operativă cu structurile Ministerului Afacerilor Interne, respectiv ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență Suceava, ale Inspectoratului de Jandarmi Județean Suceava și ale Inspectoratului de Poliție Județean Suceava. Harasim a precizat că în perioada imediat următoare, în municipiul Suceava vor fi constituite patrule mixte, formate din reprezentanți ai ISU, IPJ, IJJ și ai Serviciului de voluntariat pentru situații de urgență, care să intervină pentru identificarea și monitorizarea tuturor categoriilor de persoane vulnerabile, respectiv persoanele vârstnice, cele fără adăpost, gravidele și persoanele dializate, în vederea evitării unor situații deosebite. „Totodată, la nivel județean, s-a transmis o circulară tuturor unităților administrativ-teritoriale în vederea luării măsurilor ce se impun în astfel de situații”, a spus prefectul județului Suceava. Constantin Harasim a adăugat că la nivelul fiecărei localități vor fi identificate persoanele vulnerabile pentru a fi duse la adăpost.
Două utilaje ale ISU Suceava au fost trimise pentru intervenții în Buzău și Ialomița
Pe de altă parte, prefectul a declarat că două utilaje din dotarea ISU Suceava au fost trimise în Buzău și Ialomița, județe afectate de ninsori și viscolul puternic. Este vorba despre o autofreză, care a fost trimisă în județul Buzău, precum și o autoșenilată, pe care o vor folosi autoritățile din Ialomița.
De precizat că Administrația Națională de Meteorologie a emis ieri două avertizări de cod galben de ninsori abundente și viscol valabil pentru județul Suceava. O primă avertizare a fost valabilă de vineri la amiază și până la ora 23:00, fenomenele vizate fiind ninsori însemnate cantitativ și local viscolite. O altă avertizare de cod galben a intrat în vigoare tot de ieri, de la ora 23:00, fiind valabilă până astăzi, 7 ianuarie, ora 10:00.
Fenomenele vizate în acest interval au fost intensificări ale vântului, zăpadă spulberată și troienită. ANM a mai informat că în perioada următoare, în cea mai mare parte a țării, vremea va fi geroasă atât noaptea, cât și ziua, iar temperaturile minime se vor situa frecvent între -25 și -15 grade.

Recomandări

Autoritățile sucevene au stabilit șapte spații pentru cazarea persoanelor fără adăpost pe perioada codului galben de ger

CJSU Suceava a stabilit mai multe măsuri de prevenire și intervenție pe perioada codului portocaliu de vreme severă valabil zilele următoare

În contextul codurilor galbene de vreme rea, prefectul a dispus activarea a cinci puncte de control rutier pentru verificarea echipării de iarnă a vehiculelor