Prefectul Florin Sinescu: Referendumul este un proces electoral democratic



Prefectul județului Suceava, Florin Sinescu
Prefectul județului Suceava, Florin Sinescu

Prefectul județului Suceava, Florin Sinescu, a votat la referendumul național pentru demiterea președintelui României la una dintre secțiile amenajate la Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară. Sinescu a venit la urne împreună cu soția sa.
La ieșirea de la urne, Florin Sinescu a spus că a votat deoarece a câștigat acest drept, alături de ceilalți români, în anul 1989. „Este un drept pe care mi l-am exercitat la toate procesele electorale care au fost organizate după revoluție. Totodată, am votat pentru că referendumul național pentru demiterea președintelui României este un proces electoral democratic, prevăzut în Constituție. Și nu în ultimul rând, am votat pentru că referendumul tocmai pentru asta este făcut, în sensul că trebuie să decidă alegătorii prin vot”, a spus Florin Sinescu.