Prefectura Suceava a solicitat tuturor primăriilor din județ să instituie serviciul de permanență, după ce Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare meteorologică de cod galben, valabilă începând de astăzi dimineața, ora 6:00 și până sâmbătă, 19 ianuarie, ora 15:00. În această perioadă, în județul Suceava va ninge, vântul va avea intensificări temporare, cu viteze de 55- 60 km/h, viscolind și spulberând zăpada. În zona montană va ninge abundent, iar vântul va sufla tare, cu peste 90 km/h.
Prefectul județului Suceava, Florin Sinescu, a spus că a solicitat ca în situații de ninsori abundente, persoanele care necesită efectuarea dializei să fie transportate la centrele de dializă înainte de a apărea eventuale blocaje în trafic.
„Lucrătorii de la Serviciul de Poliție Rutieră vor fi prezenți în zona școlilor pentru a decongestiona aglomerația care se creează în general în cursul dimineții, iar controlorii de trafic vor fi prezenți în zona Câmpulung – Mestecăniș pentru a monitoriza circulația vehiculelor de mare tonaj. De asemenea, am atras atenția să fie asigurată funcționarea corespunzătoare a serviciilor publice de producere și furnizare a agentului termic pentru încălzirea locuințelor și a instituțiilor publice, școli, creșe, grădinițe și unități sanitare, de alimentare cu energie electrică, apă, gaz metan și salubrizare”, a declarat Sinescu.
El a mai adăugat că toate comandamentele locale pentru situații de urgență, în colaborare cu medicii de familie, trebuie să acorde atenție copiilor care necesită spitalizare, precum și gravidelor pentru a putea fi transportate la spital în caz de urgență. Prefectul a mai precizat că în perioada în care județul se află sub incidența codului galben de ninsori va fi asigurată asistență pentru persoanele cele mai vulnerabile, fără adăpost, bătrâni, bolnavi, persoane cu dizabilități.
Pe toate drumurile din județ se circulă în condiții de iarnă
Florin Sinescu a mai declarat că în momentul de față pe toate drumurile județene se circulă în condiții de iarnă și se lucrează pentru îmbunătățirea condițiilor de trafic. El a spus că pe drumurile județene s-a acționat cu 30 de utilaje, fiind împrăștiată o cantitate de 280 de tone de amestec antiderapant. De asemenea, pe drumurile naționale din județ au acționat 13 utilaje de deszăpezire și au fost împrăștiate 45 de tone de amestec antiderapant. „Având în vedere avertizarea meteorologică, recomandăm populației să nu pornească la drum dacă nu este absolut necesar. În cazul în care călătoria nu poate fi amânată, trebuie luat în calcul și riscul întreruperii circulației pe unele sectoare de drum, motiv pentru care trebuie să fie dotați cu tot ceea ce este necesar în caz de înzăpezire și să se informeze înainte de a pleca despre situația drumurilor”, a încheiat Florin Sinescu.