Prefectul face apel la clinicile private să deschidă centre de vaccinare. Policlinica Bethesda este prima care a răspuns solicitării

Prefectul de Suceava, Alexandru Moldovan
Prefectul de Suceava, Alexandru Moldovan

Prefectul de Suceava, Alexandru Moldovan, a făcut miercuri apel la unitățile medicale private pentru deschiderea de centre de vaccinare pentru populație. Motivul este accelerarea campaniei de vaccinare voluntară la nivelul județului, pentru a veni în sprijinul cetățenilor și pentru a evita ca sistemul medical județean să se blocheze. Prefectul a informat, printr-un comunicat de presă, că în urma demersurilor efectuate, precum și a discuțiilor purtate cu directorul DSP, Olivia Ioana Vlad, și medicul Ștefan Pușcașu, proprietarul Policlinicii și Spitalului Bethesda Suceava, s-a convenit deschiderea unui centru de vaccinare începând de luni, 1 noiembrie 2021.
Acesta va funcționa în laboratorul de testare PCR din strada Nicolae Labiș nr. 33. „Domnul doctor Ștefan Pușcașu a precizat că va identifica și un spațiu în incinta Policlinicii Bethesda din proximitatea Bazarului Suceava, în perioada următoare”, a afirmat prefectul Moldovan.
Prefectul i-a mulțumit public acestuia „pentru implicare și alăturarea în lupta pentru salvarea de vieți” și și-a exprimat speranța ca exemplul să fie urmat „și de ceilalți actori medicali din sistemul privat, întrucât colegii din sistemul sanitar, dar și populația au mare nevoie de aportul domniilor lor”.
De asemenea, prefectul i-a mulțumit medicului Irina Franciuc, președintele Asociației Medicilor de Familie, „pentru eforturile depuse și pentru deschiderea avută în sprijinirea efectivă a campaniei de vaccinare”.

Recomandări

În Vatra Dornei a fost inaugurat noul ambulatoriu integrat cu 17 specializări al Spitalului Municipal, care va deservi întregul bazin al Dornelor

Vaccinarea gratuită anti-HPV a fost extinsă până la 26 de ani. Aproape 900 de băieți și fete din Suceava s-au vaccinat în acest an

Purtătoarea de cuvânt a Direcției de Sănătate Publică Suceava, Cristina Agavriloaei
Purtătoarea de cuvânt a Direcției de Sănătate Publică Suceava, Cristina Agavriloaei