Prefectul de Suceava atrage atenția că primăriile au obligația legală de a deconta naveta profesorilor

Prefectul județului Suceava, Traian Andronachi, a declarat că mai multe primării din județ întâmpină dificultăți în decontarea navetei profesorilor care nu au domiciliul în localitatea unde își desfășoară activitatea. Potrivit lui Traian Andronachi, șapte unități administrativ-teritoriale se află în această situație.

Andronachi a subliniat că obligația de a asigura plata transportului cadrelor didactice este stabilită clar de legislația în vigoare și revine autorităților locale. „Știm că există primării care se află în dificultate de plată în ceea ce privește transportul profesorilor care nu au domiciliul în localitatea respectivă. Vorbim de decontarea navetei pentru profesori, deși legiuitorul stabilește în mod imperativ această obligație în sarcina primăriilor”, a precizat prefectul.

El a adăugat că instituția pe care o conduce a solicitat primăriilor să identifice resursele financiare necesare și să efectueze plățile restante. Totodată, Traian Andronachi spune că autoritățile locale au fost avertizate cu privire la consecințele nerespectării obligațiilor legale.

„Le-am solicitat primăriilor care nu au făcut aceste plăți, deși obligația legală există, să facă dovada demersurilor întreprinse. Nu este suficient să spună că nu au bani. Dacă nu există fonduri pentru naveta profesorilor, trebuie să demonstreze că au cerut sprijin, inclusiv de la Consiliul Județean”, a explicat prefectul de Suceava.

El a ținut să evidențieze faptul că de fiecare dacă când i s-a solicitat sprijinul, Consiliul Județean a ajutat primăriile aflate în impas, indiferent de culoarea politică a primarilor. Traian Andronachi a mai afirmat că la prefectură au avut loc ședințe cu primăriile care înregistrează restanțe la naveta profesorilor, în cadrul cărora li s-a cerut să demonstreze că au făcut demersuri pentru obținerea fondurilor necesare.

„Primăriile care nu au făcut dovada că au întreprins astfel de demersuri au fost informate că sunt culpabile”, a mai spus prefectul. În final, acesta a subliniat că sumele necesare pentru decontarea navetei nu sunt semnificative și nu se justifică întârzierile. „Nu există ca o primărie să nu găsească resursa financiară pentru aceste plăți. Vorbim de sume mici, nu de valori care să creeze dificultăți majore”, a încheiat Traian Andronachi.

Recomandări

Prefectul Andronachi a dat Consiliul Județean ca exemplu de administrație eficientă, deși funcționează cu 48% mai puțin personal decât maximul de posturi din organigramă