Variantă de lucru

Prefectul anunță intenția de a redeschide sediul de la Rădăuți pentru Serviciul de Pașapoarte

Prefectul de Suceava, Alexandru Moldovan
Prefectul de Suceava, Alexandru Moldovan

Prefectul de Suceava, Alexandru Moldovan, a anunțat intenția de a redeschide sediul secundar al Serviciului de Pașapoarte care funcționa la Rădăuți. Nu a fost avansată o dată concretă în acest sens, dar acest lucru nu se va putea realiza prea devreme. Și asta pentru că Serviciul Pașapoarte Suceava funcționează cu un deficit de personal de peste 30%. Alexandru Moldovan a explicat că redeschiderea sediului de la Rădăuți are la bază considerente practice, respectiv populația numeroasă din zonă căreia i se adresează. Sediul din Rădăuți al Serviciului Pașapoarte Suceava a fost închis în 2020, imediat după izbucnirea pandemiei de Covid-19. ”Redeschiderea acestui sediu se va putea realiza abia după ocuparea integrală a schemei de personal de la Serviciul Pașapoarte. Și anul trecut a existat o suplimentare de personal, dar încă este nevoie de oameni”, a precizat prefectul Alexandru Moldovan. De la începutul acestui an, Serviciul Pașapoarte Suceava a eliberat 13.413 documente, cu circa 3.000 mai multe față de primele două luni ale anului trecut.
”În continuare, îndrumăm cetățenii care doresc un document de călătorie să opteze pentru pașaportul simplu electronic având în vedere și faptul că, pe lângă posibilitatea livrării la domiciliul/reședința din țară a titularului ori solicitantului de pașaport, eliberarea acestuia este realizabilă în prezent într-un termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data înregistrării cererii”, a mai transmis prefectul de Suceava.

Recomandări

Administratorul Servicii Comunale Rădăuți îl acuză pe liderul PSD din municipiu, prefectul Traian Andronachi, de o eventuală oprire a apei calde pentru populație

Șoldan a solicitat, în prezența șefului Poliției de Frontieră și al Inspectoratului Teritorial din Sighet, mutarea sediului acestei instituții din Maramureș în Suceava

Gheorghe Șoldan vrea ca la Rădăuți să funcționeze Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Suceava
Gheorghe Șoldan vrea ca la Rădăuți să funcționeze Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Suceava

A fost inaugurat sediul modernizat al Serviciului Poliției de Frontieră Suceava. Clădirea are o istorie de 139 de ani

Mesajul prefectului Andronachi în a șaptea zi de după inundații: „Cu Dumnezeu alături, cu sufletul unit și cu oameni care nu se lasă, vom trece peste această încercare”

Mesajul prefectului Andronachi în a 7-a zi de după inundații: „Cu Dumnezeu alături, cu sufletul unit și cu oameni care nu se lasă, vom trece peste această încercare”
Mesajul prefectului Andronachi în a 7-a zi de după inundații: „Cu Dumnezeu alături, cu sufletul unit și cu oameni care nu se lasă, vom trece peste această încercare”