Prefectul Andronachi explică de ce este necesară reanalizarea hotărârilor privind locurile de parcare și taxele locale din Suceava



Prefectul de Suceava, Traian Andronachi
Prefectul de Suceava, Traian Andronachi

Prefectul județului Suceava, Traian Andronachi, a explicat, joi, de ce este necesară reanalizarea hotărârilor Consiliului Local Suceava cu privire la locurile de parcare și taxele locale pe anul 2026 din municipiul reședință de județ. Traian Andronachi a precizat că ține să facă aceste precizări după mai multe discuții pe această temă în spațiul public, dar și în contextul răspunsului transmis de primarul municipiului Suceava și nu de Consiliul Local, cel care a emis actul în cauză și care a fost sesizat de Prefectură să reanalizeze hotărârile privind parcările de domiciliu și taxele locale pentru 2026.

„În exercitarea controlului de legalitate a fost solicitată, în mod argumentat, reanalizarea Regulamentului parcărilor adoptat în ședința Consiliului Local din 23 decembrie 2025. Rezultatul verificării de legalitate a hotărârilor a fost comunicat în termenul legal. Solicitarea de reanalizare și corectare a fost transmisă la aproximativ două luni de la adoptare în contextul volumului ridicat de acte și al necesității unei analize temeinice”, a arătat Andronachi. El a explicat că regulamentul parcărilor este un act administrativ cu caracter normativ, iar intervenția nu este limitată de termenul de șase luni aplicabil actelor individuale.

„Mesajele și declarațiile contradictorii, cu privire la suspendarea unor proceduri, urmată de reluarea acestora în baza aceluiași regulament aflat în analiză, generează confuzie și afectează încrederea cetățenilor. Nu poți suspenda și apoi relua proceduri în baza unui act administrativ care prezintă neconformități. Sesizările cetățenilor și inechitățile nu pot fi ignorate. Regulamentul trebuie să fie corect, în conformitate cu prevederile legale și adaptat la nevoile cetățenilor, înainte de a fi aplicat”, a subliniat Andronachi. El a făcut referire și la taxele și impozitele locale din Suceava pentru anul 2026, inclusiv taxele speciale, precizând că în acest caz a fost solicitată reanalizarea acestora în raport cu noile acte normative publicate în luna februarie 2026. Prefectul a arătat că această recomandare a fost transmisă tuturor consiliilor locale din județ.

„Controlul de legalitate se exercită constant și nediscriminatoriu pentru toate cele 115 unități administrativ-teritoriale. Instituția Prefectului nu intră în polemici. Aplică legea și corectează acolo unde este necesar. Claritatea, coerența, rigoarea și respectarea legii sunt esențiale pentru încrederea cetățenilor în administrație”, a încheiat Traian Andronachi.



Recomandări

Licitarea locurilor de parcare continuă la Suceava, până la aprobarea unui nou Regulament, pentru care s-a înființat o comisie

Licitarea locurilor de parcare continuă la Suceava, până la aprobarea unui nou Regulament, pentru care s-a înființat o comisie, în ședința de CL din 31 martie
Licitarea locurilor de parcare continuă la Suceava, până la aprobarea unui nou Regulament, pentru care s-a înființat o comisie, în ședința de CL din 31 martie

Prefectul Andronachi: „Dovada respectului administrației față de mediul de afaceri înseamnă și investițiile în infrastructură ale Consiliului Județean”