Prefectul Andronachi: „Dovada respectului administrației față de mediul de afaceri înseamnă și investițiile în infrastructură ale Consiliului Județean”

Prefectul județului Suceava, Traian Andronachi
Prefectul județului Suceava, Traian Andronachi

Prefectul județului Suceava, Traian Andronachi, a participat joi la conferința dedicată consolidării dialogului social și a parteneriatelor pentru ocupare și formare profesională, eveniment organizat de Federația Femeilor de Afaceri din Regiunea Nord-Est, în parteneriat cu Asociația Patronilor și Meseriașilor din județul Cluj.

În fața unui public format din numeroși antreprenori locali și din alte județe, Traian Andronachi a subliniat importanța colaborării reale între instituțiile statului și mediul privat, evidențiind faptul că respectul față de antreprenori este demonstrat și prin investițiile aflate în derulare sau în pregătire de către Consiliul Județean Suceava.

„Este un lucru extrem de important că, inclusiv prin această activitate, demonstrăm că la nivel de județ există dialog social real. Instituțiile colaborează între ele și funcționează împreună. Practic, aici suntem cu toții o familie care recunoaște rolul esențial al mediului privat în economie”, a declarat Andronachi.

Acesta a evidențiat faptul că peste trei sferturi din economia României este susținută de mediul privat, subliniind că acest lucru confirmă importanța antreprenorilor pentru administrația publică locală

Prefectul a făcut referire și afirmațiile președintelui Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, cu privire la proiectele de investiții din județ în valoare de aproape un miliard de euro, considerate esențiale pentru dezvoltarea infrastructurii și pentru creșterea atractivității județului.

„O infrastructură sănătoasă aduce Clujul mai aproape, iar un aeroport funcțional face județul nostru mai atractiv. Avem cu ce și cu cine să ne mândrim, județul Suceava fiind considerat patria mănăstirilor și tot în județ avem și Ierusalimul Neamului Românesc”, a adăugat prefectul Adronachi.

În discursul său, Traian Andronachi a remarcat și rolul important al femeilor în economie, menționând că peste 60% din mediul de afaceri din județ este reprezentat de antreprenoare. Totodată, el a apreciat activitatea președintei Federației Femeilor de Afaceri din Regiunea Nord-Est, Liliana Agheorghicesei, pentru eforturile de a dezvolta și sprijini mediul de afaceri sucevean.

Recomandări

La Suceava a avut loc o conferință pentru consolidarea dialogului social și a parteneriatelor pentru ocupare și formare

președinta Federației Femeilor de Afaceri din Regiunea de Nord-Est, Liliana Agheorghicesei
președinta Federației Femeilor de Afaceri din Regiunea de Nord-Est, Liliana Agheorghicesei

Gheorghe Șoldan le-a transmis oamenilor de afaceri suceveni că CJ are investiții de aproape un miliard de euro, criticând în același timp deciziile luate cu întârziere de Guvern

„Rulota satului”: Cum a reușit un student de etnie romă, de la universitatea din Suceava, să creeze locuri de muncă la Drăgoiești

Prefectul Andronachi a dat Consiliul Județean ca exemplu de administrație eficientă, deși funcționează cu 48% mai puțin personal decât maximul de posturi din organigramă

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Economia României în oglinda OCDE – catalizatori pentru o nouă etapă de dezvoltare

Prefectul Andronachi a anunțat că Finanțele sucevene au depășit în 2025 programul stabilit, cu încasări la buget de 5,745 miliarde de lei