Prefectul de Suceava, Traian Andronachi, a dat ca exemplu Consiliul Județean ca model de administrație eficientă, în condițiile în care această instituție funcționează cu 48% mai puțin personal decât numărul maxim de posturi din organigramă. În cadrul unei conferințe de presă, Traian Andronachi a precizat că după două reduceri consecutive cu 40% a numărului de posturi, Consiliul Județean se află sub plafonul stabilit de ultima ordonanță a Guvernului prin care se fac disponibilizări la nivelul administrațiilor.
„Consiliul Județean Suceava, după aceste două reduceri date de ordonanțe, trebuie să ajungă la o cifră de 440 de posturi. Or, conform măsurilor care au fost adoptate la nivel de Consiliul Județean, în momentul de față această instituție funcționează cu 48% mai puțin personal decât numărul maxim de posturi care ar trebui să rămână în organigramă după cele două tăieri consecutive. Este dovada faptului că se poate funcționa eficient atât timp cât există o administrație implicată, cum se întâmplă la Consiliul Județean Suceava”, a precizat Traian Andronachi.
Pe de altă parte, el a remarcat faptul că deși funcționează cu 48% mai puțin personal, Consiliul Județean Suceava continuă să aibă performanță în ceea ce privește gestionarea și implementarea proiectelor de dezvoltare. Prefectul județului a subliniat faptul că în momentul de față la nivelul CJ Suceava sunt în implementare proiecte cu o valoare de un miliard de euro.






