Prefectul județului Suceava, Sorin Popescu, a solicitat Trezoreriei și Inspectoratului Școlar Județean să verifice dacă sunt bani pentru plata dascălilor suceveni. Sorin Popescu a spus că cele două instituții trebuie să prezinte până pe data de 22 mai o situație exactă a fondurilor disponibile și a celor necesare pentru plata salariilor pentru luna mai a.c., dar și pentru tot anul bugetar 2011.
„Facem această analiză în perspectiva rectificării bugetare din luna iulie 2011, deși, la o primă estimare, fondurile sunt suficiente”, a spus Popescu.
Solicitarea prefectului a fost făcută în cadrul ședinței de ieri a Comisiei de Dialog Social, convocată la solicitarea Sindicatului Județean Învățământ „Spiru Haret”. Sorin Popescu a spus că întâlnirea a avut ca scop analizarea fondului pentru plata salariilor profesorilor pentru luna mai a.c., pentru concediul de vară, dar și pentru tot anul bugetar 2011, având în vedere și adoptarea Legii 63/2011, privind încadrarea și salarizarea în anul 2011 a personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, lege care a intrat în vigoare începând cu 14 mai 2011.
Reamintim faptul că, în luna martie, profesorii suceveni au făcut grevă timp de trei săptămâni, nemulțumiți de faptul că nu și-au primit salariile integrale pentru luna februarie 2011. La vremea respectivă, dascălii suceveni s-au declarat nemulțumiți de faptul că, după ce au obținut decizii definitive și irevocabile ale instanțelor pentru reîncadrarea în posturi, fondurile pentru salarii au fost insuficiente. Pentru deblocarea situației, Ministerul de Finanțe a aprobat alocarea unei sume de 4,55 milioane de lei pentru suplimentarea fondului de salarii aferent primului trimestru al acestui an.