Casa de Asigurări de Sănătate Suceava a primit o suplimentare de fonduri de 108 miliarde de lei pentru medicamente compensate și gratuite. Directorul general al CAS, doctor Cristina Iordăchel, a declarat ieri că deja s-a primit fila de buget, banii urmând a ajunge în farmacii începând cu luna iulie. Conducerea CAS Suceava speră ca în acest mod să se rezolve problema compensatelor la nivel de județ, iar oamenii să nu se mai calce în picioare la rând la medicamente în primele zile ale lunii.
Suplimentarea de fonduri s-a făcut în urma discuțiilor purtate de către conducerea casei de Asigurări de Sănătate Suceava cu reprezentanți ai Ministerului Sănătății și ai CNAS, dar și a demersurilor prefectului Orest Onofrei. Acesta a intervenit personal pe lângă reprezentanții MS și ai CNAS în vederea suplimentării fondurilor destinate eliberării medicamentelor compensate și gratuite în județ.
Grație acestei suplimentări, fondurile existente în prezent pentru farmacii se vor dubla, fapt ce va duce la descongestionarea farmaciilor la început de lună. Suplimentarea a venit după ce CAS Suceava a prezentat la minister o statistică asupra volumului medicamentelor consumate în județ, valoarea acestora fiind mică în comparație cu alte județe.
„Dorim să mulțumim prefectului Orest Onofrei, care ne-a sprijinit în toate demersurile noastre făcute la CNAS și la minister, și s-a implicat personal în vederea obținerii acestei suplimentări de fonduri. Am primit zilele acestea fila de buget, urmând ca fondurile să fie împărțite farmaciilor din județ în luna iulie”, a precizat directorul general al CAS Suceava.





