Prefectul a declarat că pregătirile pentru alegerile europarlamentare sunt în grafic

Prefectul Florin Sinescu
Prefectul Florin Sinescu

Alegătorii din județul Suceava care sunt netransportabili din cauză de boală sau invaliditate, precum și persoanele private de libertate pot vota la alegerile europarlamentare din 25 mai prin intermediul urnei mobile numai dacă vor depune o cerere la biroul electoral al secției de votare în preziua alegerilor, în intervalul orar 18-20. Este decizia Biroului Electoral Central, făcută publică de prefectul Florin Sinescu. Deplasarea urnei speciale se va face de către o echipă formată din cel puțin doi membri ai biroului electoral al secției de votare, însoțită de pază asigurată de reprezentanți ai Ministerului Afacerilor Interne. Prefectul Sinescu a declarat că pregătirile pentru scrutinul din data de 25 mai sunt în grafic, arătând că instituția pe care o conduce a pus la dispoziție toată logistica necesară bunei desfășurări a alegerilor.

Recomandări

În județul Suceava alegerile au fost câștigate de George Simion, cu aproape 58 la sută din voturi, în țară câștigător este Nicușor Dan

Doi locțiitori ai președinților secțiilor de votare, înlocuiți după ce au postat pe Facebook „glumițe” despre candidați

Dan Filimon, coordonatorul AUR Suceava: „Fiecare român are dreptul să voteze liber, fără constrângeri, iar orice încercare de a controla votul prin mijloace ilegale trebuie expusă și sancționată”

”Sistemul de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal este funcțional” – răspund autoritățile solicitării AUR referitoare la o posibilă fraudă electorală